La 31 ianuarie 1797 se năștea, lângă Viena, compozitorul romantic Franz Schubert. S-a născut într-o familie de oameni săraci, dar care s-au ocupat totuși de educația muzicală a copilului lor. Erau o familie cultivată și cu o pasiune extraordinară pentru muzică. Ca și copil, și-a dovedit abilitatea de a cânta la orgă, vioară și pian, fiind, de asemenea, și un bun vocalist. Datorită acestei ultime înclinații, numele lui Franz Schubert este asociat cu “liedul”. În general, versurile care l-au inspirat pe muzician aparțin poeților romantici, tematica pieselor fiind și ea identică cu cea abordată de aceștia. Din tinerețe va cânta în corul Stadtkonvikt, iar în 1808 ajunge să cânte la Corul Curții Imperiale. În acest context îi va întâlni pe doi dintre cei mai mari muzicieni vienezi: Wenzel Ruzicka, organistul curții și Antonio Salieri, unul dintre cei mai prestigioși compozitori. A început să istruiască alți vocaliști mai tineri, în timp ce practica muzica de cameră și cânta la pian. În 1812, după ce și-a pierdut parțial vocea (o adevărată dramă!), a părăsit colegiul, continuând încă vreo trei ani pregătirea în privat cu Salieri.
A intrat ca profesor la un colegiu de muzică, dar în paralel a început să compună. Între 1813-1815, Schubert a avut o perioadă extrem de fecundă, fiind deja remarcat ca un veritabil compozitor. Creația lui Schubert era străină de virtuozitatea cerută de sălile de concerte sau de saloanele muzicale ale Vienei. În schimb, compozitorul prefera să scrie pentru prietenii apropiați, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite și “schuberiade”.
În afară de acest gen de piese, Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public și de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în “cameră”. În general, acestea erau marșuri, poloneze și rondouri, dar și sonate. De altfel, acestea au fost create mai mult cu scop didactic, pentru că Schubert era profesorul familiei Esterhazy. Dar chiar și așa, dintre piese se remarcă mai ales Marele duet, care dă impresia de simfonie, și Fantezia în fa minor.
Deși a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris impresionant de mult. Sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale și lucrări pentru teatru muzical, toate se regăsesc în creația acestui muzician. Totodată, el este și creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate constituind o piatră de încercare pentru orice pianist. Îl admira pe Beethoven, dar și el a fost la rândul său admirat de muzicienii ce-i vor urma. Dintre aceștia amintim pe Robert Schumann, Johannes Brahms și Hugo Wolf.
O viață scurtă, dar densă. Genialitatea lui Schubert se poate vedea în fiecare partitură, în multele invovații aduse muzicii clasice. Fire timidă și contemplativă, nu a intrat în polemici gratuite cu nimeni. Spre deosebire de mulți alți compozitori, și-a văzut pur și simplu de viață și, mai ales, de operă. Parcă a presimțit că sfârșitul va veni repede, așa că trebuie să lucreze cu sârg. Un exemplu de consecvență și pasiune, pentru una dintre cele mai frumoase arte: muzica!