La 7 aprilie 1614 se stingea la Toledo (Spania) pictorul El Greco. Deși născut în Creta (în anul 1541), a ajuns prin împrejuări misterioase pe tărâm spaniol, unde a rămas și a creat. Este considerat pictor manierist, cu biografie lacunară, ceea ce ridică serioase probleme istoricilor artei. Nu deținem nici un fel de informație referitoare la anii de tinerețe ai pictorului. Doar într-un act notarial, datat din 6 iunie 1566, s-a păstrat semnătura lui, „Maestrul Menegos Theotokopoulos” și cuvântul adăugat de el însuși -„zgurafos” (în dialect local: pictor). În felul acesta știm că la vârsta de 25 ani era pictor specializat în miniaturi pe lemn și în fresce.
Următorii doi ani ai vieții lui rămân o necunoscută pentru biogafi. Însemnările din arhive ne informează că în luna august 1568 se pregătește să expedieze, de la Veneția la Candia, desenele unui cartograf, și el originar din Creta. Intră probabil ca ucenic în atelierul lui Tiziano sau lucreză pentru alt pictor. Doi ani mai târziu, îl întâlnește la Roma pe Tintoretto, care va fi următorul său maestru. Giulio Clovio, miniaturist și filosof iluminist, protector al pictorului, îl recomandă influentului cardinal Alessandro Farnese. Condițiile sunt favorabile și tânărul grec începe să aibă comenzi. În 1572, el devine membru al corporației pictorilor din Roma, cunoscută sub numele de „Academia Sfântul Luca”. Relațiile cu pictorii din Roma nu sunt din cele mai bune, și în scurtă vreme va părăsi Italia, plecând în Spania, unde regele Filip al II-lea a început construirea unui imens palat-mănăstire, o ocazie pentru numeroși artiști de a-și găsi de lucru.
În anul 1577, după ce sosește la Toledo, El Greco primește din partea lui Diego de Castilla comanda pentru executarea a trei altare pentru biserica mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, iar din partea corpului canonicilor, executarea picturilor pentru sacristia catedralei orașului. Prin urmare, pictorul realizează în această perioadă „Dezbrăcarea lui Hristos” și picturile de altar. Grație acestor adevărate capodopere, succesul său este răsunător. Printre lecturile sale se află scriitorii clasici Homer, Euripide, Plutarh, Lucian și Vitruviu, dar și scriitori italieni, precum Petrarca, Ariosto și Tasso. În bisericile din întreaga Spanie se găsesc picturile lui care prezintă personaje deformate cu priviri extatice. S-a încercat în mod naiv să se interpreteze originalitatea picturilor lui El Greco, cu persoane având figuri alungite, ca fiind o consecință a astigmatismului de care suferea. Mulți au văzut în el un vizionar dezechilibrat, deși ele continuă să fascineze.
Dincolo de particularități și controverse, El Greco rămâne unul dintre cei mai mari pictori europeni. Stilul său alungit i-a asigurat unicitatea, iar ucenicii lui au dus mai departe motivul. Datorită atracției sale pentru scenele biblice, creștinii l-au îndrăgit mult. Dat fiind și contextul religios în care s-a învârtit, oamenii pe care i-a avut în preajmă, El Greco a dezvoltat tehnici plastice de mare profunzime și luminozitate. Și, cu toate că biografic știm atât de puține, opera lui vorbește despre o hărnicie specială. Deși mereu printre străini, a reușit să-și asume locurile și evenimentele. A fost un mare călător și un om deschis pentru noi orizonturi. Să nu-l uităm!