La 19 martie 1813, în Scoția, se năștea medicul-misionar David Livingstone. Provenind dintr-o familie săracă, David se vede nevoit să lucreze într-o țesătorie încă de la zece ani. Deși lucra 14 ore pe zi, își găsea resurse pentru cursurile de seară pe care le-a urmat cu îndârjire. Pleacă apoi la Glasgow unde studiază medicină și teologie. Această combinație o vom mai întâlni și la alți teologi de-a lungul modernității și a fost, în fiecare caz, o combinație reușită.
Odată licențiat, este trimis de Societatea Misionară din Londra ca medic și misionar în Africa de Sud. Avem aici un motiv întreit. Pe de o parte avem extinderea colonizării engleze în interiorul continentului; pe de altă parte evanghelizarea africanilor și, în fine, desființarea comerțului cu sclavi. În 1842, pătrunsese deja la nord de frontiera Coloniei Capului, mai departe decât orice alt explorator alb. Astfel, Livingstone a fost primul european care a ajuns la lacul Ngami (1849) și primul care a ajuns la Luanda din interior (1854). A descoperit cascada Victoria (1855), a traversat continentul până în Mozambic (1856), a explorat regiunea lacului Malawi (1861-1863), a descoperit lacurile Mweru și Bangweulu (1867) și a pătruns în teritoriile situate la est de lacul Tanganyika pe care nici o altă expediție nu reușise să le atingă (1871). S-a căsătorit cu fiica misionarului local Robert Moffat cu care a avut o viață de familie exemplară.
Pe măsură ce anii treceau iar munca devenea tot mai istovitoare, sănătatea marelui explorator și misionar era tot mai șubredă. Jurnaul său dar și mărturiile colegilor (în special a lui Henry Marton Stanley) depun mărturie despre acutele probleme de sănătate. Tratându-i pe alții, învățându-i Cuvântul lui Dumnezeu și civilizându-i, David Livingstone se topea asemenea unei lumânări. Africanii îl iubeau ca pe unul de-al lor, britanicii erau mândri cu un asemenea reprezentant. Încă din timpul vieții a devenit una dintre marile personalități ale civilizației britanice.
S-a stins în prima zi a lunii mai a anului 1873 în Zambia. Inima sa a fost îngropată sub un arbore (mvula) aproape de locul decesului, în vreme ce trupul și jurnalele de călătorie au fost aduse înapoi, la Londra și îngropate la Westminster Abbey. A lăsat în urmă un model de tenacitate și gentilețe rar întâlnit. Prin viața și munca sa ne-a încurajat că se poate lucra pentru Împărăția lui Dumnezeu oriunde și oricând. Faptul că inima i-a rămas în Africa este mai mult decât un simbol: este o identificare totală cu chemarea făcută de Cel Preaînalt.