Exercițiu de neuitare: Cornelius Otto Jansen

E

La 6 mai 1638 se stingea unul dintre cei mai mari teologi flamanzi ai tuturor timpurilor: Cornelius Otto Jansen. Născut în Ypres (Flandra de atunci, Belgia de astăzi) în anul 1585, Jansen a fost unul dintre cei mai prolifici lideri romano-catolici. A studiat la Universitatea din Louvian și a făcut încă de timpuriu o pasiune pentru scrierile lui Augustin. Sub impactul unor mari profesori, el a început să sondeze teologia elementară, cu aplicații deosebite în domeniul soteriologic.

După un timp de pelegrinări, Jansen se va întoarce la Louvian unde fondează un colegiu pentru studenții germani. Atunci se va isca o dispută violentă între ucenicii lui Michael Baius (fostul său profesor) și iezuiții care considerau că ideile acestui teolog sunt periculoase. În urma unei presiuni la vatican, Jansen este condamnat de către Papa Pius al V-lea, în anul 1567.

Cu toate acestea, și-a apărat în bună măsură confesiunea. A scris pe această linie o sumedenie de pamflete suculente la adresa protestanților. Opera sa majoră poartă numele de Augustinus, care a fost publicată de prietenul său cel mai bun în anul 1640. Ne-au rămas de la el o serie de comentarii la Vechiul Testament și la Evanghelii, ca și lucrarea devoțională clasică: Discurs despre reformarea omului dinăuntru.

Însă, meritul cel mai mare este fondarea unei mișcări de înnoire în spațiul catolic ce este cunoscută drept jansenism (de la numele său). Să ne imaginăm un fel de Oastea Domnului în spațiul catolic, dar cu accente dogmatice mult mai clare. Jansen a rămas în sufletul său un catolic entuziast, cerând mereu Bisericii să-i judece opera. El a încercat o reformă din interior cam în același fel cum a făcut-o și Erasm. În ce măsură i-a reușit este de discutat, dar fără îndoială că mulți catolici și-au pus întrebări și l-au urmat. Jansenismul a pus un accent special pe evlavia personală, a privit cu suspiciune spre proeminența instituțională și a încurajat slujirea laică. A fost, în bună măsură, ceea ce Biserica Catolică a acolor vremuri avea nevoie. Într-un timp încă tumultos datorită Reformei și a Conciliului Tridentin, Jansen a găsit resurse pentru a construi, pentru a arăta o posibilă cale de ieșire.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.