La 7 aprilie 1884 se năștea renumitul teolog protestant: Charles Harold Dodd. A venit pe lume într-o familie din Wrexham ce aparținea clasei de jos a Angliei, dar cu teamă de Dumnezeu și cu o viață curată. Wrexham (Denbighshire). Peste timp, Dodd avea să scrie despre felul cum privea, ca și copil, spre clasele superioare ale Bisericii Angliei cu nevinovată invidie. Și totuși, în mediul congregaționalist în care a crescut, într-un fel de „periferie confesională”, băiatul s-a atașat definitiv de textul Scripturii și a devenit tot mai pasionat de ea. Această pasiune, după cum vom vedea, nu l-a părăsit niciodată.
Și-a început cariera academică la Oxford, începând cu anul 1902. Aici s-a aplecat asupra istoriei și limbilor clasice și istoriei, dar s-a arătat deschis și în ceea ce privește filosofia. După graduare, a petrecut un an la Berlin, sub influența cunoscutului Adolf Harnack. Această scurtă perioadă a avut un impact imens asupra gândirii lui Dodd, mai ales din cauza întâlnirii cu Harnack. Opiniile lui asupra istorie și teologiei urmau să sufere modificări substanțiale. În aceeași perioadă, Dodd s-a familiarizat și cu gândirea lui Albert Schweitzer, un cercetător cu care va polemiza aproape întreaga viață. Cum Schwitzer punea la îndoială posibilitatea vieții și lucrării lui Isus din punct de vedere istoric, Dodd a avut ocazia să-și construiască ceea ce, mai târziu, se va numi „eshatologie realizată”. A fost, probabil, momentul providențial pentru ca Dodd să se aplece cu multă sârguință și pieoșenie asupra cristologiei și a teologiei Noului Testament. Cu toate acestea, perioada germană a însemnat mult pentru formația lui ca și exeget: aici a învățat cât de important este contextul scrierilor biblice, dar și metodica ce trebuie folosită pentru a surprinde detaliile importante.
După întoarcerea de la Berlin s-a înscris la cursuri intensive de ebraică, aramaică și siriacă, pentru a putea interpreta cât mai bine Vechiul Testament și, mai ales, felul cum această primă parte a Bibliei a influențat scrierile Noului Testament. După ce s-a „achitat” și de această sarcină autoimpusă – dar care-l va ajuta enorm în viitor -, Dodd s-a dedicat slujirii pastorale. Așa se face că între 1912-1915 a fost pastor al Bisericii Congregaționaliste din Warsick, dăruindu-se cu multă seriozitate acestei activități. Biografii consideră că această slujire relativ scurtă și pasageră în viața lui Dodd a fost mai degrabă o recunoștință pe care acesta și-a exprimat-o față de spațiul confesional unde a deprins viața spirituală și studiul Scripturii.
În 1915, cu o oarecare sfâșiere interioară, Dodd va decide să renunțe la experiența pastorală în favoarea celei academice. I se oferă postul e Profesor Yates la Colegiul Mansfield. Această schimbare profitabilă pentru studiile biblice engeleze și pentru profilul lui Dodd va fi urmată de tumultul Primului Război Mondial. După aceast furtună care a zdruncinat din temelii Europa întreagă, s-au ivit din nou zorii, iar bibliștii de pe continent au început să călătorească în Anglia și să întrețină relații fructuoase cu Dodd și nu numai. În acest climat de reînnoire și colaborare, Dodd și-a scris primele cărți și și-a început, în forță, cariera didactică.
În anul 1930 părăsește Mansfildul pentru a-i succeda lui A. S. Peake la Rylands, unde devine șeful catedrei de Criticism și Exegeză Biblică în cadrul Universității din Manchester. Statut privilegiat, Dodd va profita din plin de această nouă poziție și de toate facilitățile ce le avea la îndemână. Așa se face că, în anii ce vor urma, biblistul scrie cu o hărnicie inedită și se investește în ucenici. În anul 1939 i se oferă catedra Norris Hulse de la Cambridge, devenind primul profesor non-anglican (Profesor of Divinity) care predă teologie în univesități engleze. În această nouă poziție îl găsește cel de-al Doilea Război Mondial, care-l va afecta pe multe planuri. Deși Anglia era parte activă în acest război, Dodd a fost un militant neobosit pentru pace și dezarmare. Involuntar, biblistul și-a stricat relațiile cu cercetătorii germani, ceea ce dovedește că războiul are implicații la care adesea nu ne gândim.
În 1949 se retrage din poziția sa de profesor la Cambridge, dar asta nu înseamnă că renunță la activitatea academică. Devenind profesor-emerit, în următorii ani va scrie două dintre cele mai valoroase cărți ale sale: Comentaeriu la Evanghelia a IV-a. De asemenea, a devenit director general (și traducător) al New English Bible, care a început în 1949 și s-a finalizat în 1970. Mai mult ca în anii tinereții, Dodd a călătorit foarte mult, susținând prelegeri la tot felul de conferințe (mai mult sau mai puțin academice), având chiar la Radio BBC o emisiune longevivă pe Noul Testament (între 1931 și 1968). S-a dovedit și un apărător al ecumenismului, fiind parte activă din cele două asociații de profil: Friend of Reunion și Order Commission.
A fost un cercetător prolific. Perioada cea mai prolifică a fost între 1920-1979, deci cincizeci de ani de scris și predare. A intrat în istoria teologiei prin elaborarea doctrinei despre escatolgia realizată. Această interpretare consideră că referirile lui Isus la Împărăția lui Dumnezeu aveau legătură cu prezentul mai mult decât un un viitor nedefinit. A publicat peste 30 de cărți de specialitate, cu precădere pe Evanghelii și epistolele pauline. Preocupat de contextul fiecărui text, Dodd a lăsat posterității o mostră de exegeză biblică reușită. Specialiștii consideră că și-a lăsat amprenta în mod special asupra autorității Scripturii și a eshatologiei, domenii de cercetare constante de-a lungul anilor.
Spirit deschis și modest, a reușit să imprime generației sale un respect aparte pentru Scriptură, dar și pretenția legitimă la acuratețe hermeneutică. Deși anumite idei au suscitat polemici care continuă și azi, Dodd rămâne un cutezător al vremii sale și un cărturar iscusit. Printre studenții săi de marcă numărându-se David Daube și W. D. Davies. Împreună cu aceștia (dar și cu mai tânărul E. P. Sanders, student al lui Davies), C. H. Dodd va oferi cititorilor New Perspective on Paul („Noi perspective asupra lui Pavel”) – o lucrare devenită acum clasică pentru bibliști.
S-a stins la 21 septembrie 1973, după o carieră strălucită și o viață pilduitoare.