La 7 februarie 1870 se năștea Alfred Adler, medic și psiholog austriac, fondator al școlii de psihologie individuală. A avut meritul de a fonda a doua școală vieneză de psihoterapie, după cea deschisă de Sigmund Freud (și înainte de logoterapia lui Viktor Frankl).
La naștere a avut serioase probleme de sănătate, urmate de un rahitism îngrijorător. A început școala cu întârziere, iar faptul că s-a orientat către medicină e de la sine înțeles. Fragil și bolnăvicios, a dorit să-și ajute, la rându-i, semenii. Așa se face că în 1885 absolvă Facultatea de Medicină la Viena, devenind unul dintre cei mai căutați oftalmologi ai momentului. În timpul acesta, devine tot mai atras de psihiatrie și de procedeele terapeutice. În anul 1902 este invitat la o întâlnire de discuții despre psihanaliză la care participa Sigmund Freud. Este provocat de fiecare detaliu, continuă să frecventeze cercul respectiv (cu întâlniri săptămânale), ajunge să-l conducă o vreme, deși nu va fi în totalitate de acord cu ideile freudiene. Cu timpul, acesta se va despărți de părintele psihanalizei (Freud) și-și va continua drumul pe cont propriu. În 1912 fondează Societatea Psihologiei Individuale, pornind de la premisa că persoana umană are un sentiment funciar al inferirorității. În acest cadru și-a construit apoi întreaga terapie, precum și teoriile adiacente.
În urma rupturii, punctul de vedere al lui Adler va ajunge să aibă o influență enormă asupra disciplinelor consilierii și psihoterapiei. El a înrâurit figuri însemnate din școlile de psihoterapie de mai târziu, precum Rollo May, Viktor Frankl, Abraham Maslow și Albert Ellis. Descoperirile sale au precedat și au fost uneori surprinzător de coerente cu intuițiile unor neo-freudieni ulteriori, de exemplu acelea reliefate în scrierile lui Karen Horney, Harry Stack Sullivan și Erich Fromm.
Adler a subliniat importanța egalității în prevenirea diferitelor forme de psihopatologie, și a susținut dezvoltarea interesului social, existent de la naștere, și a unor structuri familiale democratice ca ethos ideal pentru creșterea copiilor. Cea mai faimoasă descoperire a lui este complexul de inferioritate, care ține de felul cum se percepe pe sine omul și are efecte negative asupra sănătății psihice, sau poate duce uneori, în chip paradoxal, la reversul său, la năzuința de a fi superior, cu consecințe la fel de nocive.
Cele mai importante lucrări ale lui Adler sunt: Practica și teoria psihologiei individuale (1927); Înțelegerea naturii umane (1927); și Ceea ce viața poate însemna pentru tine (1931); Religia și psihologia individuală (1933). Institutul care-i poartă numele, din Washington, a publicat recent primele zece volume din seria de douăsprezece intitulată Operele lucrărilor clinice ale lui Alfred Adler, un adevărat tezaur pentru cercetarea contemporană. După o viață rodnică și motivatoare, se stinge la Aberdeen, în Scoția, la data de 28 mai 1937.
Ne-a lăsat în urmă o întreagă operă și un fel de a fi. Teoriile lui nu trebuie luate drept literă de Evanghelie, dar nici nu trebuie ignorate într-un mod arogant. Încă înainte ca științele psihicului să se dezvolte la maniera cum le avem azi, Alfred Adler a reușit să ajungă mai departe decât am crede. Părinte fondator al psihologiei individuale, medicul austriac a lăsat lumii o moștenire pe multe planuri. Într-o zi ca aceasta, să-l apreciem pentru modul unic în care a descris ființa umană. Fără excese și menajamente, a supus mintea omului unei radiografieri strălucite. De la el știm despre zbaterile noastre contradictorii, despre eterna noastră dilemă interioară și despre năzuințele noastre spre confort emoțional. Un autor mare, un om mare. Să nu-l uităm!