Azi se împlinesc șapte ani de când ne-a părăsit Alexandru Paleologu. Se întâmpla la 2 septembrie 2005, când Conul Alecu împlinise 86 de ani. O vârstă memorabilă, o viață memorabilă. Personalitate de mare rafinament dar – ca orice personalitate – cu obscuritățile ei. Descendent din Constantin Brâncoveanu (prin diferite înrudiri), Paleologu s-a născut într-o familie boierească. Tatăl său a fost deputat PNL și ministru vreme îndelungată. El, fiul, a urmat Liceul Spiru Haret și apoi Facultatea de Drept din București.
După o carieră fulminantă și o angajare politică tot mai evidentă, este arestat în 1959 de către comuniști. A fost inclus în lotul Noica-Pillat, lot în care au fost incluși 23 de mari intelectuali ai vremii. Paleologu primește 14 ani de muncă silnică și confiscarea întregii averi. În timpul detenției a fost recrutat de securitate ca și informator, un detaliu biografic îndelung exploatat în ultimii ani. Este grațiat în 1964, după care va lucra ca și cercetător la Institutul Academiei dar va devni și membru al Uniunii Scriitorilor.
După Revoluția din 89 este numit ambasador al României în Franța (dar pentru scurtă durată), apoi militează pentru monarhie (într-o vreme în care Regele Mihai era văzut destul de rău). Devine membru al Alianței Civice (fondată de Nicolae Manolescu), iar apoi senator al Partidului Național Liberal (întâi de Vrancea, apoi de București). A scris o seamă de cărți, adunând memorii și atacând anumite subiecte sociale și politice. Aș aminti aici una dintre cele mai cunoscute lucări intitulată Bunul simț ca paradox.
Remarcăm (mai ales pentru cititorii tineri) că Paleologu a fost printre puțin colaboratori cu securitatea ce-au recunoscut acest fapt înainte de Revoluție. Imediat după 1990 a fost primul intelectual care și-a făcut mea culpa asumându-și inclusiv această pată a propriei biografii. Cu toate laolaltă, trebuie să recunoaștem prestanța și demnitatea acestui om. Pe măsură ce trec anii, merită să ne aducem aminte și să urmăm bunul exmplu ce ni l-a lăsat. Inclusiv cedarea sa în fața securității, prin felul în care și-a asumat-o, ar trebui să ne dea de gândit. Bine-ar fi să avem tot mai mulți oameni cu bun simț, cu discurs și cu perspectivă. Nu te vom uita, Coane Alecule!
Foarte frumos.
Mulțumesc de aprecieri.
Este o onoare să știu că mi-ați citit modesta evocare.
Cele bune.