Într-o zi ca aceasta, în anul 1859, se stingea la Iași Alecu Russo. Originar din Basarabia (Strășeni-Lăpușna), Russo a fost un scriitor prolific și apreciat. A fost și un împătimit politician. Era în spiritul generației sale să se implice în tot felul de polemici și lupte politice. Pe acest fond îl găsim activ în Revoluția din 1848 și va juca un rol activ în unirea de la 1859.
S-a născut într-o familie de viță nobilă, dar cu o situație socială relativ modestă. Copilăria și-a petrecut-o la țară, în mijlocul țăranilor. În anul 1829 mama îi este răpusă de holeră, iar tatăl îl trimite la studii în Elveția. Studiază inclusiv la Geneva, iar tot acolo are și primele încercări literare. Tocmai din această cauză primele sale lucrări au fost scrise în franceză și traduse postum de Alecsandri și Odobescu.
Suferind încă din prima tinerețe, scriitorul a fost mereu tras înapoi. A scris puțin în raport cu potențialul său intelectual. Poemul alegoric în versuri, Cântarea României, îl va face celebru în bună măsură. La acesta se adaugă Piatra Teiului și Iașii și locuitorii săi în 1840, lucrări care-i dovedesc înzestrarea. A fost marcat de curentul romantic și, alături de alți colegi de generație, a încercat să dea literaturii române o direcție inedită.
Prietenul de-o viață i-a fost Vasile Alecsandri. Împreună au cules poeme și basme populare pe care le-au alcătuit în antologii prețioase. Balada Miorița culeasă din Munții Vrancei se pare că este una dintre cele mai mari realizări a celor doi. Deși mai tânăr decât el, Alecsandri a dat dovadă de o prețuire specială pentru Russo. Relația lor cordială este o pildă frumoasă din istoria literaturii noastre.
Biografia lui Russo este, cred, demnă de admirație. A rămas orfan de mic, dar s-a străduit să învețe cât mai bine cu putință. A rezistat din pubertate printre străini și a acceptat ajutorul unor mentori de nădejde. Deși viața i-a fost mult prea scurtă, a trăit cu entuziasm fiecare moment al ei. A crezut sincer și ilustru în viitorul neamului românesc. I-a molipsit și pe ceilalți cu starea lui de spirit și ne-a lăsat o frumoasă lecție de viață.
Frumoase aceste compedii pe care le expuneti pe blog. Si eu ii apreciez tare mult pe cei care au incercat sa marcheze cumva viata intelectuala romaneasca. Unii chiar au reusit sa „inventeze” o traditie.
Mulțumesc, dragul meu.
Aprecierea ta mă încurajează să o mai fac.