Urmare a unui duel, în anul 1837 se stingea cel mai mare poet al Rusiei: Aleksandr Sergheevici Pușkin. N-avea nici 40 de ani, era în floarea vârstei și a maturității literare. Egalul lui Eminescu de peste Prut, Pușkin a lăsat literaturii universale un tezaur ilustru. Considerat fondatorul limbii ruse moderne, poetul a fost un romantic învederat.
Descendent atât pe linie maternă cât și paternă din alese familii nobiliare, micuțul avea să crească într-o ambianță culturală de invidiat. Și-a început cariera literară pe când era elev la Liceul Imperial din Țarskoie Selo (mai târziu redenumit Pușkin). Prima operă a fost poemul romantic Rusdan și Ludmila (1820). Notorietatea sa era în creștere când, datorită unui impuls interior puternic, poetul se alătură micării revoluționare ce a produs răscoala decembristă din 1825. În această postură el a fost marginalizat și obligat indirect să se mute în provincie (de la Moscova, unde se născuse).
Deși expus la tot felul de asperități existențiale, Pușkin a făcut dovada unei perioade extrem de fecunde sub aspect literar. În acești ani – pe lângă o seamă de opere – el avea să publice lucrarea sa majoră: Evgeni Oneghin (1833). Urmează reîntoarcerea la Moscova, cu îngăduința lui Nicolae I, dar și o altă pleiadă de opere în special cu caracter istoric și naționalist. Și totuși, ultimii ani i-au fost marcați de destinul țăranului rus. Avea să se aplece în mod special asupra temei, deși cercurile de la curte o respingeau din fașă.
Dintre poeziile ce-mi plac mult la Pușkin voi reda mai jos doar două. Probabil că în viitor, în situații oportune, voi transcrie aici și altele. Prima se numește Eu te-am iubit și descrie bine înclinația romantică a poetului; a doua În greu surghiun siberian și descrie sensibilitatea socială pe care-o avea.
Eu te-am iubit
Eu te-am iubit și poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici neliniște și nici tristețe
Ea nu îți va mai da, așa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubită
Așa adânc, așa gingaș cum te-am iubit.
În greu surghiun siberian
În greu surghiun siberian
Răbdați osânda cu mândrie,
Căci truda voastră nu-i în van,
Gândirea voastră-i veșnic vie.
Nădejdea, soră cu urgia,
În hruba neagră de blesteme
În voi trezi-va voioșia,
Căci va veni dorita vreme:
Iubiri, prietenii profunde
Vor trece porți cu lacăt greu,
Așa cum pân la voi pătrunde
În ocnă, liber, glasul meu.
Cădea-vor lanțuri, temniți crunte
Și frații vor veni spre voi,
Cu libertatea scumpă-n frunte
Să vă dea spada înapoi.