
„Cât a făcut Hristos pentru Europa și cum i-a mulțumit Europa lui Hristos? Aceasta, fraților, este un subiect de meditație și învățătură. Ce a făcut, așadar, Hristos pentru Europa? Răspuns: mai mult decât totul. Căci tot ar fi însemnat ceea ce oamenii pot aștepta. Dar Hristos a făcut pentru Europa cu mult mai mult decât s-ar fi putut aștepta oamenii. În Europa, Hristos a împrăștiat întunericul păgânismului și absurditatea închinării la idoli. Cu acesta am spus tot, pentru cel ce cunoaște înțelesul acestor două cuvinte: „păgânism” și „închinare la idoli.” Dar pentru acei care nu știu, vom spune ceva mai mult. Păgânismul și închinarea la idoli europeană au fost tot atât de întunecate și de absurde precum păgânismul și închinarea la idoli a triburilor negrilor din Africa zilelor noastre. Dar mult mai necruțătoare, într-atât de necruțătoare, încât sângele urmașilor lui Iafet a alungat oamenii pe meleaguri mai îndepărtate decât sângele lui Ham.
Religie fără Dumnezeul cel adevărat, căsătorie fără morală, societate fără milă, stat fără o rațiune mai înaltă decât cea a răpirii tâlhărești – într-un cuvânt: viață fără rost și moarte fără nădejde. Pe lângă acestea, frica neîntreruptă de înfricoșătorii dumnezei, care trebuiau îmbunați cu jertfe sângeroase, umane și animale, apoi ghicitorile, vrăjitoriile și cele fără de număr și fără de sens ceremonialuri din noapte și din zi. Întuneric și prostie în bordeiul țărănesc, întuneric și prostie în casa boierească, întuneric și prostie la curtea împărătească, și în poezie, și în toate. Satana a ținut legată omenirea Europeană până când s-a arătat Hristos. Și tot organismul omenirii Europene, tot trupul și sufletul au fost nu bolnave, ci însăși boala, asemenea omului lepros din cap până în picioare. Iar Hristos, când s-a arătat în asemenea bolniță și ospiciu prin slujitorii Săi, parcă ar fi spus ceea ce a spus femeii gârbovite de optsprezece ani: Europa, „slobozitu-te-ai de boala ta” (Lc. 13:12). Și dintr-o dată Europa s-a îndreptat, și-a venit în fire, s-a luminat, s-a curățit și s-a cultivat. Ca și când cineva ar deschide ferestrele temniței și ar curăța, ar face ordine și ar tămâia. Pe lângă acestea, Hristos a dat popoarelor botezate ale Europei stăpânirea asupra întregii fețe a pământului, pentru ca, botezați fiind, să-i boteze și pe alții; sfințiți fiind, să-i sfințească și pe alții; învățați fiind, să-i învețe și pe frații lor mai întunecați și mai slabi. Iată, această minune a minunilor a făcut-o Domnul Isus Hristos cu Europa.
La a doua întrebare, cum i-a mulțumit sau i-a răsplătit Europa lui Hristos, răspunsul nu este lumină, ci întuneric, nu e bucurie, ci jale. I-a mulțumit și i-a răsplătit precum acei gadarini pe care Hristos i-a slobozit de legiuni de duhuri viclene și care L-au rugat apoi să plece de la ei: „Și a rugat pre Dânsul toată mulțimea ținutului Gadarinilor să se ducă de la ei” (Lc. 8:37). Și El a plecat. Nu le-a spus nici un cuvânt, ci a plecat. S-a dus, dar blestemul a rămas pe acele meleaguri. Și acel ținut al Gadarinilor, odinioară roditor și bogat, se înfățișează astăzi ochilor omenești ca un pustiu uscat, mohorât și blestemat. Gadarinii L-au rugat pe Hristos să plece de la ei. Europenii nu l-au rugat, ci l-au izgonit. Îl izgonesc prin tot ce le stă la îndemână: prin școli, prin presă, prin politică, prin filme, prin ghicituri științifice și prin toată trufia lor culturală; Îl izgonesc și prin gânduri, prin cuvinte și prin fapte – fiecare în parte, în grup și toți laolaltă.
Dacă acestea s-au întâmplat Gadarei care, în prostia ei, L-a rugat pe Hristos să se depărteze, cum îi va fi oare Europei, care nu îl roagă, ci, în răutatea ei, Îl alungă de la ea? Cum îi va fi, oare, Europei? Europei care s-a lepădat de Hristos și s-a întors la păgânismul ei străvechi, întunecat, absurd și rău-mirositor? Aceste întrebări își găsesc un răspuns indirect în Evanghelie. Europei i se va întâmpla ce i s-a întâmplat Capernaúmului, acea cetate culturală, bogată, îngrijită, veselă și trufașă de pe țărmul Mării Galileii. Hristos i-a pecetluit soarta cu aceste cuvinte: „Și tu, Capernaúme, care până la cer te-ai înălțat, până la iad te vei pogorî; că de s-ar fi făcut în Sodoma puterile carile s-au făcut întru tine, ar fi rămas până în ziua de astăzi. Însă zic vouă că pământului Sodomei mai lesne îi va fi în ziua judecății decât ție” (Mat. 11:23-24).
O, frații mei, dacă s-ar fi făcut în India și în China minunile care s-au săvârșit în Europa vreme de două mii de ani, minuni nemăsurate și nenumărate, de multă vreme aceste două mari furnicare de oameni – jumătate din întreaga omenire – s-ar fi căit în țărână și cenușă, l-ar fi iubit pe Hristos și s-ar fi închinat Lui.
Eu nu mă îngrijorez de soarta Indiei sau Chinei. Mă îngrijorez de soarta Europei. Va cădea precum Capernaúmul. Și acolo unde astăzi sânt trufașele ei turnuri, vor fi mușuroaie de furnici; unde astăzi sânt bulevardele lor, vor fi mărăcini și șerpării; acolo unde acum este strigătul nerușinat împotriva lui Hristos, va fi țipătul bufnițelor și urletul șacalilor. Pentru că atunci când Europa s-a crezut cultă, atunci s-a sălbăticit. Când a crezut că știe tot, atunci s-a prostit. Când a crezut că e foarte puternică, atunci a devenit neînsemnată ca o pânză de păianjen.
Iată, fraților, un subiect de meditație și de învățătură. Proslăviți-l pe Hristos Dumnezeu, ca și El să vă proslăvească în împărăția Sa cea cerească. Amin.”
(Din Prin fereastra temniței, de Nicolae Velimirovici, trad. Ionuț și Sladjana Gurgu, Editura Predania, București, 2017)