Eticheta

vorbe celebre

v

Întrebarea săptămânii (19)

Ce pagubă avem de pe urma obârșiei noastre de jos când, de pe urma obârșiei noastre de sus, toți suntem la fel, nimeni nu are ceva mai mult decât altul, nici bogatul mai mult ca săracul, nici stăpânul mai mult decât sluga, nici domnul mai mult decât supusul, nici împăratul mai mult decât ostașul, nici filozoful mai mult decât barbarul, nici înțeleptul mai mult decât prostul?
(Ioan Gură de Aur)

Moartea la persoana întâi

Cu excepția momentelor în care ne pierdem cunoștința, ideea morții noastre nu încetează să ne însoțească viața. Viețuim cu ea. În funcție de cum suntem mai mult sau mai puțin atenți, de la ea provine o angoasă latenă sau o nelniște obișnuită, un sentiment mai mult sau mai puțin obsedeant de urgență și de precaritate. Dar dacă e adevărat că reprezentarea sau sentimentul vieții pe care-l avem sunt...

„Încă o victorie ca aceasta și sunt pierdut!”

Exclamație aparent contradictorie rostită de Pyrrhus al II-lea, regele Egiptului (318-272 î.Hr.). Tocmai reputase o victorie asupra romanilor la Haracleea, în anul 280. Bătălia fusese extrem de costisitoare, mulți din vitejii săi fuseseră uciși sau răniți, iar resursele materiale consumate în bună măsură. Prin urmare, deși se întorsese victorios, această victorie îl costase prea mult. Așa suntem...

„Dă-te puțin la o parte din soare!”

Răspuns al filozofului cinic Diogene din Sinope adresat, la Corint, lui Alexandru cel Mare. Tânărul rege venise acolo, în 335, pentru a consolida Liga de la Corint, organizată de tatăl său Filip al II-lea. Multă lume în preajma cuceritorului, oameni politici și demintari veniți să-l felicite. Nu și Diogene care sta deoparte, întins la soare. Alexandru îl observă și merge la el cu întreaga suită...

De-ale înțelepciunii

Plin internetul de citate. Privit dintr-un anumit unghi, spațiul virtual este un mic sălaș sapiențial. Adunate de-a valma, uneori incorecte sau cu paternități eronate, citatele au totuși viața lor. Cazi pe ele când te aștepți mai puțin, apoi cazi pe gânduri și… mergi mai departe. Alteori îți sunt servite brusc și irezistibil de prieteni mai mult sau mai puțin virtuali. Oricum ar fi, deja...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.