Eticheta

vara

v

Povestea anotimpurilor

“Iarna. Cuprindere albă, îngheţată, ascundere a necurăţiilor lumii şi ale sufletului sub aşternutul curat, neutru, egalizator – precum cel al începuturilor –, retragere în căldura căminului, însingurare şi rabatere spre jăratecul sufletului, meditare, timp pentru sondarea adâncimilor sufleteşti, adiere a poveştilor copilăriei, vine-vine Moş Crăciun, mâine anul se-nnoieşte, suspendare a timpului...

Cum se mergea cândva la mare…

Fotografia redă frenezia de la malul mării, cândva în perioada interbelică. Încă se păstra trend-ul începutului de secol (XX), iar ținutele sunt aproape la fel ca pe stradă, la promenadă. Copiii se bucurau de cea mai mare libertate, am putea spune. Zglobii și fericiți, micuții se putea bălăci în apă sau puteau face castele de nisip. Părinții (și eventual bunicii) sunt mult mai sobri. Pălăriile...

Luna lui Iulius

Iată-ne în zorii lunii a șaptea, după calendarul gregorian. De fapt, în calendarul roman, iulie era a V-a lună (anul începea cu martie). Grecii o numeau Hekatombaion; romanii îi spuneau Quintilis (pentru că era a cincea). Numele actual vine de la Iulius Cezar, care s-a născut în această lună. Și astfel, dintr-o considerație imensă, această lună a preluat numele personajului. Evenimentul însă a...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.