Doamne, dăruiește-mi să primesc cu liniște sufletească tot ce îmi aduce ziua de azi. Învrednicește-mă să mă dau întru totul Sfintei Voii Tale. În tot ceasul astăzi, povățuiește-mă și în toate mă sprijinește. Oricare vor fi veștile pe care le voi primi în timpul zilei, învață-mă să le primesc cu suflet liniștit și întărit în credința că peste toate este Sfântă Voia Ta. În toate faptele și...
Dubla cunoștință a celor dumnezeiești

Oricine e preocupat de cele de sus ajunge, inevitabil, să se întrebe cum și până unde se poate „urca”. Există un parcurs obligatoriu, o ascendență care să te oblige să începi cu prima treaptă și tot așa? Dacă da, atunci cum pot fi definite aceste nivele și prin ce resorturi duhovnicești pot fi ele atinse? Avem nevoie de cineva sau ceva în acest demers? Care sunt termenii cei mai corecți pentru a...