Eticheta

teologie morală

t

Treptele decăderii morale

Satana urcă în mintea noastră un gând de păcat, așa-zisul atac, pe care credem că putem să-l traducem și prin momeală. Ea este prima răsădire a gândului simplu că am putea săvârși cutare faptă păcătoasă, înfățișându-se în afara minții ca o simplă posibilitate. El încă nu e păcat, pentru că noi încă n-am luat față de el nicio atitudine. E parcă în afară de noi, nu l-am produs noi și nu are încă...

„Cel mai bine este să cauți să te îndrepți pe tine însuți”

Dacă vrei să ajuți Biserica, cel mai bine este să cauți să te îndrepți pe tine însuți, decât să cauți să îndrepți pe alții. Dacă te îndrepți pe tine însuți, imediat se îndreaptă o părticică din Biserică. Dacă aceasta ar fi făcut-o toți, Biserica s-ar fi îndreptat. Însă astăzi oamenii se preocupă de toate celelalte subiecte, dar nu se preocupă de ei înșiși. Pentru că a te preocupa de tine însuți...

Despre altfel de lacrimi

Omul credincios care ia seama pururea cu exactitate la poruncile lui Dumnezeu, atunci când face toate poruncile dumnezeiești și-și îndreaptă gândirea spre înălțimea lor, adică spre o viețuire și o curăție fără prihană, găsindu-și măsurile lui se va afla pe sine însuși neputincios și neînstare să ajungă la acea înălțime a poruncilor, ba chiar și foarte sărac, adică nevrednic de a-L primi pe...

Bunătățile iubirii

Căci ce chip al bunătăților nu are iubirea? Nu dă ea credința ca temelia cea dintâi, care încredințează pe cel ce o are despre existența lui Dumnezeu și a celor dumnezeiești și dăruiește mai mult decât ochiul, care privește la cele ce se arată simțurilor, cunoștința despre acelea celor ce le contemplă? Nu dă nădejdea, care face să subziste pentru ea binele care subzistă ca existență adevărată și...

Patimile precum iarba

Cât timp sufletul este îngropat în patimile pământești, patimile lui răsărind ca iarba din dorința trupului se răspândesc, avându-și existența unele prin altele și apărând una peste alta. După cum iarba este cea mai prolifică dintre plante și niciodată creșterea ei nu încetează, ci întotdeauna sfârșitul primei existențe se face începutul celei următoare, asemenea este și firea păcatelor: urmează...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.