Eticheta

teologi ortodocși

t

Dumnezeu, omul și urșii polari

Există o supraabundență de Tine, o, Doamne, răsuflarea mea, de aceea oamenii nu Te văd. Tu ești mult prea vădit, o, Doamne, suspinul meu, și de aceea atenția oamenilor e abătută de la Tine și îndreptată spre urșii polari, spre rarități aflate la distanță. Tu Îi slujești pe slujitorii Tăi prea mult, dulcea mea credincioșie, de aceea Tu ești supus disprețului. Tu Te ridici spre a aprinde soarele...

Pocăința cea lucrătoare

Când ne gândim la pocăință, vedem mereu imaginea obscură sau cenușie a durerii, a unei inimi strânse, a lacrimilor, a unei tânguiri fără capăt pentru trecutul nostru, atât de întunecat și de nevrednic. Nevrednic de Dumnezeu, de noi, de viața care ne-a fost dată. Aceasta este doar o parte a pocăinței, mai bine zis, trebuie să fie doar o clipă a ei. Pocăința trebuie să crească în bucurie și lucrare...

Cât se zice ”ASTĂZI”!

Ajunarea este momentul în care, cu putere îndoită, încă o dată, trebuie să cugetăm asupra vieții și asupra noastră. Asupra vieții – așa cum a gândit-o Domnul pentru noi – și asupra noastră – ce am făcut noi cu această viață. În asta constă pocăința – în a măsura distanța dintre ceea ce a pus la cale Domnul și ceea ce am înfăptuit noi; dintre ceea ce ne-a fost hărăzit și ceea ce am împlinit sau nu...

Întâi rugăciunea, apoi crezurile

Chiar și cel mai vajnic apărător al importanței cruciale a crezurilor și mărturisirilor de credință pentru viața Bisericii ar fi obligat să recunoască faptul că în toate tipurile de cărți sfinte rugăciunea trebuie considerată cu mult superioară crezului. Această recunoaștere este valabilă în ciuda prezenței în Noul Testament a unor fragmente ce par citate din crezuri creștine timpurii sau din...

Întrebarea săptămânii (42)

Dar dacă această împărăție blajină, acest cerc deschis, aceste dealuri și păduri inundate de lumina soarelui, această laudă a culorilor, a frumuseții și a luminii, nu sunt altceva decât revelarea a ceea ce este dincolo de moarte: o fereastră spre eternitate?
(Alexander Schmemann)

Fericirea și moartea

Frica de moarte vine din prea multă agitație și neliniște, nu din fericire. Când ne agităm prea mult și ne reamintim brusc de moarte, ni se pare cu totul absurdă, oribilă. Dar atunci când ajungem la pace și la fericire, privim moartea și o acceptăm într-o altă manieră. Pentru că moartea se află la un nivel mult mai înalt și pare înfricoșătoare doar atunci când este asociată frământărilor lipsite...

„Spiritualitatea întâlnită în biserică mă sperie…”

O credință puternică diminuează intensitatea problemelor. În acele rare momente, când prin religie se ajunge la Dumnezeu, nu mai există probleme, deoarece Dumnezeu nu este o poarte a lumii. În acele momente, lumea însăși devine viață în Dumnezeu, întâlnire și comuniune cu El. Lumea nu devine Dumnezeu, ci o viață fericită și îmbelșugată cu Dumnezeu. Aceasta este mântuirea lumii pregătită de către...

„Mă simt descurajat…”

Mă simt descurajat, dar nu în chestiunile familiale. Pot spune că sunt foarte fericit alături de familia și de copiii mei. Dar în chestiunile legate e Biserică, de situația ei, mă simt descurajat. Devin alergic la conținutul pseudo religios al Bisericii și al vieții ei, care mi se pare a fi tot mai mult o denaturare a… creștinismului. În același timp, sunt implicat și absorbit total de...

Ispita carierismului

Citind despre scriitori și despre mediul academic, am ajuns la o concluzie destul de plăcută, și anume aceea că nu am suferit niciodată de carierism: n-am trimis niciodată vreo carte cu semnătura mea, nici n-am căutat recenzii de carte. Am evitat întâlnirea oamenilor influenți care m-ar fi putut ajuta în „carieră”. N-am impus nimănui cărțile, articolele sau convingerile mele. Pot spune cu mâna pe...

Rugăciunea săptămânii (100)

Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat la această viaţă…, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule… Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvântează această zi pe care ai...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.