Există o risipă neliniștitoare în frumos, ceva nesăbuit în felul cum se risipește în situațiile cele mai atroce; suavitatea sa alinătoare pare adeseori să facă suportabile circumstanțele cele mai intolerabile: un sat distrus de ciumă poate fi așezat în umbra unei splendide culmi muntoase; calmul marmorean al unui copil mort de curând de meningită poate fi un tablou izbitor; câmpurile de execuție...
Opera răscumpărătoare a Mântuitorului începe cu Întruparea, continuă cu moartea și Învierea Sa cea de a treia zi și se încununează cu Înălțarea Sa la cer. Înălțarea lui Hristos cu Trupul la cer și șederea Lui de-a dreapta Tatălui înseamnă ridicare Lui ca om la treapta de supremă eficacitate asupra celor ce cred… Cu toate că S-a înălțat la cer, sălășluiește totodată în intimitatea celor ce s...
„Aștept” sau „Aștept cu nerăbdare”, aceasta indică transformarea credinței mele într-o stare activă care pătrunde ființa mea lăuntrică și îmi definește viața într-un fel sau altul. Cred și, prin urmare, aștept. Caut spre cele în care cred. Așteptarea este aici dezvăluită ca orientare a credinței, ca o lucrare a credinței, iar credința este dezvăluită ca sursa aceste așteptări. Cuvântul „Aștept”...
Continuare de AICI și AICI: Sufletul va trebui să se întoarcă la sărăcia lui dintâi, adică acolo unde credea că era o sărăcie, să înțeleagă că sărăcia lui era frumusețea lui, era dumnezeirea lui, era anticamera cerului. Să facă o mișcare de întoarcere sau, altfel spus, o mișcare circulară. De ce spun circulară, atâta vreme cât o mișcare care poate să fie și rectilinie?! O mișcare rectilinie e...
Continuare de AICI: Avem acum sufletul zguduit, sufletul respins, deranjat, care e încuiat între cei patru pereți și nu mai vede nimic. Acest suflet se gândește să rupă bariera, să rupă zidurile între care viețuiește și să se unească cu Dumnezeu. Cum va trebui să înainteze? Nu există „trebuie”. Nu există „trebuie” în viața creștină. „Trebuie” e o emanație a minții. Pe „trebuie” îl emit ca o...
Continuare de AICI și AICI: Dragostea mă face Dumnezeu, și Tu, o Dumnezeule, Te faci om. Acolo unde există unul, nu există iubire. Acolo unde sunt doi uniți există doar un simulacru de iubire. Acolo unde trei sunt uniți, există dragoste. Numele Tău este Iubire fiindcă numele Tău este treime în Unitate. Dacă Tu ai fi fost singuratic, Tu n-ai fi fost dragoste, ci ură. Dacă Tu ai fi fost doime, ai...
Continuare de AICI: Nădejdea mea Te așteaptă, Doamne. A Te aștepta pe Tine este singurul conținut și înțeles al zilei mele de mâine și a zilei mele de poimâine. Iarba așteaptă roua și nu este dezamăgită. Muntele așteaptă tunetul și nu este dezamăgit. Cârtița din pământ își așteaptă hrana și nu este înșelată. Tu împlinești dorințele și așteptările tuturor ființelor. Eu Te aștept pe Tine și Tu vii...
Tata era un om liniștit, tăcut, și ne vorbeam puțin unul altuia. În ziua de Paște, i s-a făcut rău, așa că se întinsese pe pat. M-am așezat lângă el și, pentru prima oară în viața noastră, ne-am vorbit cu o sinceritate totală. Semnificația celor spuse nu stătea în cuvinte, ci în deschiderea minții și a inimii; porțile s-au deschis. Tăcerea era tot atât de deschisă și profundă precum cuvintele...
Pavel spune într-una din epistole că trebuie să ne zorim să trăim deoarece timpul este amăgitor. Este oare timpul amăgitor cu adevărat? Nu trăim noi oare toate zilele vieții noastre ca și cum am scrie în grabă, neîngrijit, o ciornă a vieții pe care eventual o vom copia pe curat într-o bună zi, mai târziu?! Ca și cum ne-am mulțumi să strângem laolaltă tot felul de materiale, rămânând ca abia mai...
Perioada „Bisericii primare” (sau, în orice caz, a „Bisericii vechi”) s-a încheiat cu acceptarea creștinismului ca „religie legal permisă (religio licita)” de către împăratul Constantin I în 313, și apoi prin adoptarea sa legală drept religie oficială stabilită a Imperiului Roman de către Teodosie I în 380. Pentru istoria monahismului occidental, care a avut și el un rol în dezvoltarea crezurilor...