Eticheta

scriitori ruși

s

Cele trei postiri

Există o postire duhovnicească: a ne reține de la acțiunile iubirii de sine și ale iubirii de stăpânire, a ne detașa de onorurile și slava oamenilor. Această postire e deosebit de necesară pentru oamenii activi în public. Regula ei este: nu căuta putere și stăpânire; dacă ești chemat la putere și stăpânire, privește-le ca o slujire. Întotdeauna când ți se oferă prilejul să te manifești fără folos...

Hristos – al doilea Adam

Când, după mileniile istoriei umanității a apărut primul om duhovnicesc, în care viața naturală a trupului nu era doar luminată de sensul divin al vieții lumii, ci și sfințită de el ca duh al iubirii, a fost o nouă revelație a aceluiași sens ca forță personală vie, în stare să atragă la sine și să-și însușească forța materiei. Dacă primul om natural a fost chip și asemănare a lui Dumnezeu, noul...

Frumusețea Bisericii lui Hristos

Dumnezeu nu are pentru noi realitate decât în Dumnezeul-om Hristos, dar nici Hristos nu poate fi pentru noi real dacă rămâne doar o amintire istorică: trebuie să ni se reveleze nu numai din trecut, ci și din prezent; iar această revelație prezentă trebuie să fie independentă de limitarea noastră personală. O astfel de realitate a lui Hristos și a vieții Lui, independentă de limitarea noastră, ne...

Frumusețea vieții de credință

În general trăim fără Dumnezeu, fără omenie, în sclavie față de natura inferioară. Ne ridicăm împotriva lui Dumnezeu, ne separăm de aproapele, ne supunem cărnii. Or pentru viața adevărată, așa cum trebuie ea să fie, e necesar exact contrariul: supunere de bunăvoie lui Dumnezeu, unitate sufletească unii cu alții și domnie asupra naturii. Începutul acestei vieți adevărate e aproape de noi și nu e...

Istoria unei capodopere

Vasili Grossman (1905-1964), scriitor rus ce s-a intersectat cu Hrușciov, este la fel de spectaculos precum opera lui. Prima carte – Pentru o cauză dreaptă – a fost scrisă fără nădejdea publicării, ba chiar a fost urmată de repercursiuni. Profesorul Ion Ianoși, cu erudiția deja știută, ne prezintă cu multă delicatețe acest drum sinuos… Prima „carte” a dilogiei, Pentru o cauză...

Trup și suflet

În micul trup omenesc (a spus Hristofor), asemeni soarelui într-o picătură de apă, se reflectă nemărginita înţelepciune a lui Dumnezeu. Fiecare organ a fost gândit până în cel din urmă detaliu. Inima, de pildă, hrăneşte tot corpul cu sânge, şi în ea, cum se spune, sunt concentrate simţămintele noastre, uite de ce este ea apărată cu nădejde de coaste. Dinţii mărunţesc şi de-asta sunt din os tare...

Pești, păsări și învățămintele lor

Şi dacă stai să te gândeşti, păsările, peştii şi jivinele seamănă în multe privinţe cu oamenii. În asta constă, vezi tu, unitatea noastră absolută. Noi învăţăm unul de la altul. (…) Există, printre altele, şi un peşte miriapod. De ce culoare e piatra pe lângă care înoată, de culoarea aceea se face şi el: de e albă – alb, de e verde – verde. Aşa sunt, copile, şi unii oameni: cu creştinii...

„Fiecare ar trebui să-și pregătească o bătrânețe fericită”

Tatăl meu avea o viziune foarte simplă, clară și bine definită asupra scopului vieții umane. În tinerețea mea, îmi spunea adesea că aspirația fundamentală a fiecărui om ar trebuie să fie cucerirea libertății sale interioare, iar în consecință, fiecare ar trebui să-și pregătească o bătrânețe fericită. Considera că nevoia imperativă și absolut necesară de a avea acest scop în timpul vieții ar fi...

„Sunt oare părinții ca toți oamenii?”

Sunt oare părinții ca toți oamenii? Eu personal întotdeauna am avut îndoieli. Părinții sunt niște negative nedevelopate. Dintre toți oamenii pe care-i întâlnim în viață, cel mai puțin îi cunoaștem pe părinții noștri din simplu motiv că nu-i întâlnim niciodată cu adevărat, fiindcă ei, de la bun început, ne-au luat-o înainte… Cordonul ombilical n-a fost tăiat, noi suntem parte din ei pe atât...

„Domnilor, asta nu mai e viaţă, ci începutul morţii”

Uite, furnicile au cu totul alte preferinţe. Ele au o clădire extraordinară de acelaşi fel, care nu poate fi în veci dărîmată– muşuroiul. Onorabilele furnici au început cu muşuroiul, probabil că tot cu muşuroiul vor termina, ceea ce conferă cinste constanţei şi pozitivismului lor. Însă omul e o fiinţă uşuratică, reprobabilă şi, poate, ca unui jucător de şah, nu-i place decît procesul atingerii...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.