Eticheta

sabatul

s

„Sperăm să ne găsim odihna în marea sfinţenie a prezenţei Tale”

A şaptea zi însă nu are seară şi soarele nu va apune, fiindcă ai sfinţit­-o pentru a dăinui în veşnicie. Odihna pe care ţi-­ai luat-­o în a şaptea zi, după ce ai împlinit lucrările tale „cele foarte bune” cu toate că veşnica Ta linişte nu a fost întreruptă de actul creaţiei, este pentru noi o prevestire pe care ne­-o faci prin glasul Cărţii Tale, ca să înţelegem că şi noi, după ce am împlinit...

Duminica în hotărârile sinodale

Conciliul Ecumenic de la Constantinopol (381) – al doilea de acest fel – este definitoriu pentru creștinism. Împreună cu cel de la Niceea (325), acesta așează într-o anumită coerență principalele doctrine. Cristologia și pneumatologia se remarcă printre cele mai importante, însă avem și referiri la subiecte marginale. Printre acestea remarcăm importanța duminicii. Instituită la acea...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.