Eticheta

Petre Pandrea

P

Petre Pandrea despre Vladimir Ghika (7)

Continuare de AICI: În 1952, obosit fizic, mintal vesel, puşcăriaş politic vechi, sepulcral, macerat ca un sfânt bizantin de cea mai proastă execuţie, urcând în zdrenţe, mi-am amintit, la mijlocul dealului, de locul de la Văcăreşti, unde întâlnisem pe monah, şi-i aruncasem floarea inimii mele în coşul gol, cu care cărase alimentele pentru clienţii mei şi ai altora, care nu erau, în nici un caz...

Petre Pandrea despre Vladimir Ghika (6)

Continuare de AICI: Vladimir Ghika recolta inimi, alinând foamea, frigul şi sufletele anxioase ale deţinuţilor. Floarea inimii mele i-am aruncat-o şi eu, fără să ştie, într-o dimineaţă, în coşul gol cu care pogora de pe dealul puşcăriei Văcăreşti, din Bucureşti. Retrăiesc momentul patetic. Eu coboram cu maşina: fusesem să-mi revăd o clientă politică între zăbrele, dornică să-şi perfecteze...

Petre Pandrea despre Vladimir Ghika (5)

Continuare de AICI: Care era taina? Era pilda dată de Vladimir Ghika. Eu puteam colinda curţile marţiale, ca o îndatorire profesională. M-am întrebat, dintru început, ce caută printre noi monahul catolic? Nici nu făcea măcar prozelitism. Eu eram în branşă, fusesem deja un prinţ al liberei profesiuni jurnalistice şi eram ameninţat să ajung un prinţ al avocaturii libere, îmbuibat, îngrăşat cu aur...

Petre Pandrea despre Vladimir Ghika (4)

Continuare de AICI:   Eu mi-am închis stiloul de gazetar în sertar şi m-am prezentat la Curţile marţiale, ca avocat, doctor în drept şi fost şcolar la cinci universităţi europene, ca să apăr proletari arestaţi, israeliţi încătuşaţi, baptişti înlănţuiţi, ţărani răzvrătiţi, negustori în luptă cu fiscalitatea imbecilă, dezertori ai soldatescăi. Acolo, la cancelarii, pentru a obţine permisul la...

Petre Pandrea despre Vladimir Ghika (3)

Continuare de AICI: Cunoşti poziţia mea. Aş putea fi ateu, dar mi se pare prea grosolan, prea ieftin şi inexact ca teorie a cunoaşterii. Aş vrea să cred, dar nu pot. Nu s-a pogorât harul asupra mea, nici ortodox şi nici catolic, deşi porumbelul Duhului Sfânt nu poartă cocarde. Am rămas în solitudine şi suferinţă. Am depăşit, recent, ca vârstă, jumătatea de secol. De peste trei decenii mă zbat...

Petre Pandrea despre Vladimir Ghika (2)

Continuare de AICI: Eu sunt născut, am crescut şi am să rămân în confesiunea strămoşilor lui Vladimir Ghika, adică creştin ortodox. Timp de patru decenii (fiindcă eu sunt născut în preajma Sfinţilor Petru şi Pavel, la 1904), viaţa şi mesajul Monseigneurului s-au împletit cu viaţa noastră spirituală, a micilor mandarini valahi din generaţia mea. Primul său scandal a fost convertirea la catolicism...

Petre Pandrea despre Vladimir Ghika (1)

A fost la noi un caz scandalos, prinţ din casă veche domnitoare valahă, care, în loc să fie un monden pur sau să ajungă un prim-ministru, a luat crucea lui Christos pe umăr. S-a făcut călugăr, soldat al bisericii romano-catolice, părăsind biserica noastră ortodoxă. Vladimir Ghika s-a născut la 13 decembrie 1873 şi doarme somnul de veci, somnul drepţilor, în cimitirul leprozeriei naţionale de la...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.