Eticheta

Nașterea Domnului

N

Întruparea și Evanghelia după Luca

„În vremea aceea…” „trebuia să nască Maria”. Cum „în casa de poposire nu era loc pentru ei”, „a născut pe Fiul ei” și „L-a culcat într-o iesle.” Așa s-a făcut lucrarea, în taină și solemnitate!„În ținutul acela erau niște păstori” cărora li s-a arătat „un înger al Domnului” și le-a zis: „Nu vă temeți!”. Argumentul? Pentru că „s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” Semnul...

„Dacă nu S-a născut…”

Dacă nu S-a născut, atunci nu a murit, iar dacă nu a murit, atunci nu a înviat din morți, iar dacă nu a înviat din morți, atunci nu a biruit moartea, nici nu a distrus împărăția ei. Iar dacă nu a biruit moartea, cum i-ar putea ridica la viață pe cei care au căzut dintru început sub moarte Însă cei ce pun departe de om mântuirea și nu cred că Dumnezeu îi va învia din morți, ei sunt cei ce urăsc și...

„De ce încerci să schimbi rânduiala de neschimbat a lucrurilor?”

Irod, când a auzit că s-a născut un împărat al iudeilor, bănuind că va fi succesorul său, s-a înspăimântat. Plănuind omorârea Aducătorului mântuirii, el, în chip fățarnic, s-a arătat supus. Cât de fericit ar fi fost dacă ar fi imitat credința magilor și dacă ar fi schimbat într-un act de evlavie ceea ce uneltea cu vicleșug! O, oarbă necuvioșie a unei ambiții nebune, care crezi că sfatul...

„Nimeni nu e îmbufnat”

Să primim, așadar, și noi această bucurie în inimile noastre! Căci această bucurie o binevestesc îngerii păstorilor. Cu magii să ne închinăm, cu păstorii să slăvim, cu îngerii să dănțuim „că ni S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă” nu în înfățișarea lui de Dumnezeu, ca să nu sperie pe cel neputincios, ci în înfățișarea robului, ca să...

Venit-au păstorii, venit-au magii… venit-am și noi

Taină străină și minunată văd! Cântecele păstorilor răsună în jurul urechilor mele. Nu răsună o cântare lipsită de noimă, ci ei înalță cântare cerească. Îngerii cântă, Arhanghelii psalmodiază, Heruvimii înalță imnuri, Serafimii proslăvesc. Toți prăznuiesc văzând pe Dumnezeu pe pământ și pe om în ceruri, pe Cel de sus, jos, din pricina tainei întrupării, pe cel de jos, sus, din pricina iubirii de...

Locul unde cerul s-a întâlnit cu pământul

Betleemul a devenit o legătură între cer și pământ. Dumnezeu și omul s-au întâlnit și s-au privit față în față. În ceea ce privește trupul, Tatăl l-a pregătit, Duhul l-a format, iar Fiul și l-a luat. Acela care în sânul lui Dumnezeu avea o naștere veșnică avea acum o naștere temporală în timp, acela care s-a născut la Betleem venise pentru a se naște în inimile oamenilor, căci ce beneficiu ar fi...

Elisabeta și Maria

Una era în vârstă (Elisabeta), cealaltă foarte tânără (Maria). Una purtând în pântece un fiu promis de Dumnezeu, cealaltă purtându-L pe însuși Dumnezeu. Philip Yancey a găsit cuvintele potrivite când a spus: „întreg ținutul vorbește despre însănătoșirea pântecelui Elisabetei, pe când Maria e nevoită să ascundă rușinea miracolului petrecut cu ea.” Și chiar așa a fost. Prima putea să reunească în...

Păstorii, magii și Pruncul

Primii sunt „ai evanghelistului Luca”, următorii „îi aparțin lui Matei”. Primii sunt evrei, ceilalți sunt neevrei. Primii neînvățați, ceilalți învățați. Primii aproape, ceilalți departe. La o privire mai atentă, prin comparație cu alte evenimente ale Scripturii, diferențele sunt aproape dogmatice. Păstorii, bunăoară, au parte de o angelofanie în toată puterea cuvântului, atât de asemănătoare cu...

Gândul de duminică (31)

Ne apropiem de sărbători. Prin intermediul textelor și a colindelor, ne vom aminti de Nașterea lui Isus. Întruparea Mântuitorului ne va fi zugrăvită în culori vii, iar inimile ne vor vibra de încântare. E un adevăr știut, dar pe care-l reafirmăm prin gest și cuvânt. Și e bine că o facem. Convingerile au nevoie de redefinire și, mai ales, de rostire. Ce-ar fi ca în această duminică să recitim...

Crăciunul pe vremuri

Neagu Djuvara nu e doar un istoric savuros. El a devenit (sau devine) parte din istoria patriei și-a Europei. Încă puțin și ne salută de la înălțimea celor 100 de ani, povestindu-ne cu candoare evenimente pe care noi le știm doar din cărți. O istorie vie a schimbărilor ultimului veac o putem auzi live, în interpretarea lui Djuvara. Mici detalii – care fac deliciul oricărei povestiri –...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.