Eticheta

meditație

m

În jurul camerei: fotoliul

Xavier de Maistre (1763-1852) scria în anul  1794 eseul Călătorie în jurul camere mele. Printr-un concurs nesăbuit de împrejurări, acesta fusese ținut în arest timp de șase săptămâni, pentru că parcipiase la un duel. În timpul acestei detenții, și-a luat răgazul unor reflecții aparent banale, însă – în cele din urmă – extrem de rodnice. Aflându-ne și noi în izolare în această...

Întrebarea săptămânii (5)

A fost al tău vreodată vântul sau universul nesfârșit?
Ori soarele din cer luându-l l-ai dus în mâini la asfințit?
Ai ascultat în floare merii cum înălțau iubirii cânt?
Te-ai contopit cu ploaia verii în brațe fulgerul purtând?
Ai născocit cu ochiul minții cât pot fi toamnele de-adânci?
Ți-ai dăltuit din iarna vieții poteci de soare peste stânci?
(Viorica Sălăjeanu)

Scrisoare pentru tine

Emoționant și usturător de realist! Și totuși, Isus continuă să ne trimită mereu acest mesaj, să aibă așteptări mărețe de la noi. Să nu-L dezamăgim, așadar!

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.