Eticheta

istoria evreilor

i

Preoții și înțelepții

În era furtunoasă a celui de-al Doilea Templu, o atmosfertă tensionată s-a interpus între preoții legați de textele scrise și înțelepții creativi, adepți ai discuțiilor libere. Înțelepții au pus bazele unei adevărate democrațiii a dezbaterii și interpretării; o democrație exclusiv masculină, este adevărat, în strânsă legătură cu o ierarhie guvernată de excelența intelectuală,î nsă accesibilă...

Momente din istoria evreilor

A descrie parcurusul istoric al unui popor nu e o sarcină ușoară. Complexitatea întregului demers, rigoarea legată de surse și propria subiectivitate te pun într-o reală dificultate. La fel ca individul, un popor care se adună sub același steag și care împărtășește aceleași năzuințe are și o sumedenie de particularități. Dar când vine vorba de poporul evreu, toate aceste detalii se amplifică...

Tinerii și luptele lor: IOSIA

Avusese un bunic pe cât de longeviv, pe atât de imoral și idolatru (Manase). Prin comparație, tatăl său trăise puțin și indecis (Amon). Victima unei lovituri de palat, tatăl său este asasinat după numai doi ani de domnie. Fapta este cu atât mai grozavă dacă amintim că uciderea a avut loc în locuința sa regală. Spațiul unde împăratul era cel mai bine păzit a devenit spațiul cel mai vulnerabil...

Identitatea evreilor europeni

Dezbaterea datează de peste două secole. Istorici, antropologi și geneticieni au transformat subiectul în principala lor preocupare. Cercetările au mers când într-o direcție când în alta. Teza de pornire – revocată acum  – susține că 50.000 de evrei au început să migreze la sfârșitul Evului Mediu din regiunea germană Renania spre Europa de Est. O astfel de explozie demografică ar fi...

Istoria evreilor

În orice epocă, istoria evreilor s-a identificat în și împreună cu cea a țărilor în care ei au locuit. Cultura evreilor s-a întemeiat în sânul culturilor țărilor respective sau s-a stabilit pe marginea lor. Istoria evreilor este caracterizată prin alternanțe de vuiet și de tăcere. Ea oscilează între perioade de seninătate și de agitație. Este o istorie în negru și alb, în care zonele negre sunt...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.