Eticheta

Isaac Sirul

I

Tainele și frumusețea rugăciunii

Rugăciunea nu stă numai în repetarea unor cuvinte, ci în mișcări spre Ființa [dumnezeiască] țâșnind din adâncurile inteligenței. Meditând necontenit la ele, gândirea e din când în când transformată privindu-le plină de mirare, mișcările ei fiind unite cu Duhul, și Îl scrutează pe Dumnezeu îndeaproape în chip de nespus. Fericit cel care știe să stea necontenit la ușa Lui fiindcă nu va fi rușinat...

Primăvara ca parabolă a harului

Ceea ce obișnuiește să facă puterea primăverii cu firea pământului face și harul cu sufletul prin curăție. Puterea primăverii face să odrăslească până și fragedele rădăcini care cresc prin văi, încălzind pământul ca focul un cazan, ca să scoată din el comorile de verdeață pe care Dumnezeu le-a sădit în firea pământului ca să se bucure făptura spre slava Lui. În același fel și harul pricinuiește...

Lucrarea și smerenia

Rugăciunea nu stă numai în repetarea unor cuvinte, ci în mișcări spre Ființa [dumnezeiască] țâșnind din adâncurile inteligenței. Meditând necontenit la ele, gândirea e din când în când transformată privindu-le plină de mirare, mișcările ei fiind unite cu Duhul, și Îl scrutează pe Dumnezeu îndeaproape în chip de nespus. Fericit cel care știe să stea necontenit la ușa Lui fiind nu va fi rușinat. Nu...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.