Eticheta

Ioan Gură de Aur

I

Venit-au păstorii, venit-au magii… venit-am și noi

Taină străină și minunată văd! Cântecele păstorilor răsună în jurul urechilor mele. Nu răsună o cântare lipsită de noimă, ci ei înalță cântare cerească. Îngerii cântă, Arhanghelii psalmodiază, Heruvimii înalță imnuri, Serafimii proslăvesc. Toți prăznuiesc văzând pe Dumnezeu pe pământ și pe om în ceruri, pe Cel de sus, jos, din pricina tainei întrupării, pe cel de jos, sus, din pricina iubirii de...

Plânsul și scrâșnirea dinților

Doctrina despre condamnarea veșnică este una dintre cele mai delicate. Ioan Gură de Aur o enumeră „printre cel mai serioase și impresionante adevăruri”. M. J. Scheeben descrie iadul ca pe „un mister adevărat, care în groznicia sa depășește atât cunoașterea rațiunii naturale, cât și bogăția de neexprimat a împărăției transfigurării.” Teilhard de Chardin se ruga astfel: „Dumnezeul meu, niciunul...

Mântuirea tâlharului „cel mai nesimțitor ca piatra”

Domnul săvârșește pe cruce minunea aceasta, care-I arată, mai cu seamă, puterea Lui. A schimbat sufletul cel rău al tâlharului nu atunci când a înviat din morți, când a certat duhurile și marea, când a izgonit diavolii, ci acum, când era răstignit, pironit, ocărât, scuipat, batjocorit, tocmai ca să vezi și dintr-o parte și din alta puterea Lui: pe Cruce a zguduit și toată zidirea și a despicat...

Cina cea de Taină: atunci și acum

Când aveți să vă apropiați de această înfricoșătoare și dumnezeiască Masă și de Sfânta Împărtășanie, faceți aceasta cu frică și cu cutremur, cu conștiința curată, cu post și cu rugăciune. Nu faceți zgomot, nu tropăiți din picioare, nu împingeți pe cei de lângă voi. Căci e cea mai mare nebunie și dispreț, nu din acela de neluat în seamă. De aceea și aduce peste cei care fac asta osândă și pedeapsă...

Fecioara, lemnul și moartea

Ai văzut biruință minunată? Ai văzut faptele mari ale Crucii? Să-ți spun și altceva mai minunat? Când ai să afli chipul biruinței, atunci ai să te minunezi și mai mult. Prin acelea prin care diavolul a biruit pe om, prin acelea l-a biruit și Hristos pe diavol. Ascultă cum! Semnele înfrângerii noastre au fost: fecioara, lemnul și moartea. Fecioară a fost Eva – nu cunoscuse încă pe bărbat -, lemn a...

Ioan (Botezătorul) și Hristos

Multe lucruri îl arătau pe Ioan ca pe un om ales: în primul rând, neamul însemnat și renumit, pentru că era fiu de arhiereu; apoi felul său de viață, nevoința aspră și disprețul față de toate cele omenești, pentru că, trecând cu vederea și îmbrăcămintea și masa și casa și însăși hrana, a petrecut vremea de mai înainte în pustie. Dar, în ceea ce Îl privește pe Hristos, toate erau opuse, pentru că...

Îngrijorări pastorale (Ioan Gură de Aur)

Voi toți sunteți astăzi veseli și numai eu sunt trist. Într-adevăr, când îmi arunc ochii peste mulțimea aceasta duhovnicească, când văd această bogăție nesfârșită a Bisericii și când mă gândesc apoi că odată cu trecerea sărbătorii va pleca în grabă și mulțimea aceasta de aici, mă întristez, mă doare sufletul că Biserica, ea care a dat naștere atâtor fii, nu poate să se bucure de ei la fiecare...

„Te voi da acum pe mâna soției tale!”

Vreau să vă încredințez soțiilor voastre, ca ele să vă instruiască. Ar fi trebuit, după legea lui Pavel, ca voi să fiți dascălii lor! Dar, pentru că, prin păcat, s-a stricat ordinea și a ajuns capul jos, iar trupul sus, să alegem cealaltă cale. Dacă ți-i rușine ca nevasta ta să-ți fie dascăl, fugi de păcat și vei putea să te urci iute pe tronul ce ți l-a dat Dumnezeu! Dar atâta vreme cât trăiești...

„Când sufletul se desprinde de trup”

La cumpăna anului 400 a trăit unul dintre cele mai controversate personalități creștine: Teofil al Alexandriei. A deținut funcția de patriarh (al Alexandriei), a fost inteligent și ambițios, a luptat pentru apărarea dreptei credințe. Pe de altă parte, biografia lui este marcată de contradicții. Aminim doar poziția extrem de favorabilă din prima parte a vieții pentru ideile lui Origen (apărându-i...

Un strop de înțelepciune de Ziua Copilului

Primiți vă rog, de 1 iunie, acest florilegiu de învățături scurte. Sunt culese din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai destoinici episcopi și predicatori care au trăit vreodată. Pe mine, ca părinte, m-au sensibilizat și m-au trezit la realitate. Dacă va avea același efect și asupra altora, nu pot decât să mă bucur. Mulți și binecuvântați ani tuturor! Un tânăr de a cărui educație...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.