Bach (Richard), Voiculescu (Vasile) și Alexandru (Ioan) merită puși împreună. Toți au fost atrași de omizi, dar mai ales de ce devin ele: fluturi. Această metamorfoză care cere timp și schimbare este o metaforă excelentă pentru devenirea spirituală. După cum veți remarca, avem două planuri: preschimbarea noastră în cele duhovnicești și, la final, preschimbarea noastră în trupuri slăvite, precum a...
Exercițiu de neuitare: Traian Dorz
La 20 iunie 1989 se stingea unul dintre cei mai mari poeți creștini ai patriei: Traian Dorz. S-a născut în cătunul Râturi din comuna Mizieș, județul Bihor la 25 decembrie 1914. Părinții săi erau creștini respectați pentru pioșenia și hărnicia lor. Fiind unicul copil la părinți, aceștia s-au gândit să-l oprească acasă pentru a se îngriji de gospodărie și de bătrânețile lor. Băiatul însă era atras...
Gândul de duminică (19)
Dacă tot e sezonul sărbătorilor de mulțumire pe la biserici, de ce n-am oferi și aici o mostră poetică. Primiți, așadar, una dintre cele mai frumoase poezii semnate de Ioan Alexandru și intitulate simplu: Mulțumire. Nu cred că are nevoie de nici o explicație (cu atât mai puțin din partea mea). O mică indicație de lectură, totuși: observați cum motivele de mulțumire acoperă întreaga paletă...
Gândul de duminică (12)
În caz că săptămâna a trecut prea repede, ziua de duminică ne oferă prilejul unei corecte reașezări. Mă refer, în primul rând, la o reașezare spirituală, la o analiză justă a relației cu Dumnezeu. O astfel de reverență o găsim în poezia Psalm a lui Ioan Alexandru. Este o proșternere poetică în fața Dumnezeului suveran. Omnisciența și omnipotența Lui sunt transpuse în vers, apoi livrate sincer și...
Reverberații poetice
Despre Ioan Alexandru s-a scris mult. S-au făcut exegeze, a fost introdus în manuale, așa că mulți dintre noi și-au făcut o impresie. De unii considerat mistic fără frontiere, de alții poet arhaic fără șanse postume, gânditorul transilvan ni se oferă și azi ca un model și o sursă de inspirație. Materialul ce vi-l propun îl descrie pe Ioan Alexandru din două unghiuri. Pe de o parte avem amintirile...
„O înzestrare adevărată, hăruită‟
Într-un sat transilvan, nu departe de Beiuș, își trăiește ultimii ani după o viață rodnică și îndelungată poetul țăran Traian Dorz, un om născut și crescut în civilizația satului, rămas în ea și pentru ea, câștigându-și pâinea de toate zilele muncindu-și pământul și crescându-și vitele pe lângă casă, scriind în ceasurile în care natura îl elibera de la lucrarea și privegherea asupra rodniciilor...
Exercițiu de neuitare: Ioan Alexandru
La 16 septembrie 2000 se stingea, la Bonn, Ioan Alexandru. Încercăm și aici, într-un mic eseu biografic, să omagiem posteritatea acestui mare creștin. Personalitate verticală, scriitor abisal și erudit fascinant, Ioan Alexandru s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1941, la Topa Mică (jud. Cluj). După ce termină liceul se înscrie la Facultatea de Litere din Cluj pe care o continuă – prin...
Teologie și literatură
Video-ul de mai jos m-a uimit. E vorba de un material despre poezia lui Ioan Alexandru. Cum n-am putea să savurăm o asemenea producție când recită Grigore Leșe, iar comentariile sunt asigurate de Mihail Neamțu. Sper că vă va face măcar la fel de multă plăcere și va fi o delectare.
Ioan Alexandru si Grigore Lese despre poezie from FundatiaCrestinDemocrata on Vimeo.