Eticheta

Introducere în Vechiul Testament

I

Biblia în obiectiv

Acoperind aproape 600 de pagini, cartea lui John Barton – O istorie a Bibliei: povestea celei mai importante cărți a lumii – este, fără îndoială, o reușită. Anglican, profesor la Oxford, specializat pe Vechiul Testament și configurația canonului biblic, Barton se face înțeles chiar și în chestiunile complicate. După cum declară, a purces la scrierea acestei cărți cu gândul la...

Lumea textului biblic

Lectura atentă a Scripturii și iluminarea Duhului nu se exclud una pe cealaltă. Dimpotrivă, ele merg mână-n mână, aducând un plus de cunoaștere și experiență. Și totuși, există ceva dincolo de aceste două elemente. Ceva ce nu le exclude, ci le completează în mod elegant. Ne referim la nevoia noastră de a cunoaște contextul celor scrise în Cuvântul lui Dumnezeu. Bunăoară, niciodată nu vom primi...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.