Eticheta

interpretarea alegorică

i

Despre cele patru chipuri din Ezechiel 1.10

Poate vă era dor de o interpretare alegorică de toată frumusețea. Iat-o! Este dintr-un comentariu scris de Grigorie cel Mare (cca. 540-604), unul dintre cei mai mari exegeți ai perioadei patristice. Delectare plăcută! Într-adevăr, oricare ales și oricare creștin desăvârșit prin urmarea Căii lui Dumnezeu este în același timp om, vițel, leu și vultur (cf. Ezech. 1.10). Omul este o ființă rațională...

Sângele din apele egiptenilor: varianta patristică

Deci nu-i nimic de mirare dacă evreul care a fost crescut în mijlocul unui alt neam rămâne neatins de răul abătut asupra egiptenilor, odată ce și acum se poate vedea ceva la fel. Pentru că în cetățile foarte populate, între cei despărțiți prin idei contrare, unora credința le este o apă limpede și bună de băut, pentru că o sorb ca învățătură dumnezeiască; iar celor ce o înțeleg ca egiptenii, apa...

Broaștele din paturuile egiptenilor: varianta patristică

La fel și neamul broaștelor cel respingător la vedere și gălăgios, cu viață îndoită (amfibie), trăind și în apă și pe uscat, care se târăște și sare și se strecoară prin casele și prin paturile și pe mesele egiptenilor, de viața evreilor nu se atinge. Asemenea neamului broaștelor sunt cugetările rele, aducătoare de stricăciune, din inima murdară a unor oameni, ce-și iau viața din ea ca dintr-un...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.