Eticheta

holocaustul

h

Imre Tóth: autobiografie (2)

Continuare de AICI: Către sfârşitul anilor ’30, tatăl meu mi-a propus să plec să-mi continui studiile în Germania, la Seminarul lui Martin Buber din Frankfurt pe Main. Tata era un om foarte credincios, mare cunoscător al Talmudului şi al Cabalei. L-am privit cu mirare. „Dar, tată, mai întâi, tu ştii că sunt comunist. Şi apoi: Hitler?!“ S-a uitat la mine calm, zâmbind. „Că eşti comunist, o ştiu...

A-ți trăi necontenit trecutul

Există în istoria lumii evenimente de un inedit izbitor. Ceva ce nu părea posibil dar, odată consumate, devin în mod obligatoriu irepetabile. Grozăvia și impactul acestor puncte fierbinți de pe harta umanității uimesc până la perplexitate, chemând la o continuă interpretare. Unul dintre aceste evenimente este Holocaustul sau șoah-ul, după cum îl denumesc evreii. Este punctul acela în care istoria...

„Nu țintiți spre succes!”

Nu țintiți spre succes, căci cu cât mai mult îl doriți și cu cât faceți din el un scop, cu atât mai mult îl veți rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, și chiar numai așa se și întâmplă, ca un efect secundar neintenționat, din acea dedicare a omului față de o cauză mai mare decât el însuși, sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă...

Caracterul repetitiv al ereziilor

Religia creștină este instabilă încă de la nașterea sa. Ea adăpostește un mănunchi de dificultăți, o grămadă de motive de îndoială, are nevoie de un permanent efort ca să-și mențină echilibrul. Dar rareori se întâmplă ca crizele ce apar succesiv în funcție de circumstanțele istorice să nu urmeze niște scheme regulate deja recunoscute. Există, pe masivul cretin, culoare de avalanșă care au fost...

Holocaustul – contribuția românească

Holocaustul nu e o problemă evreiască, Holocaustul este o problemă a omenirii. În sensul că el reprezintă ura față de celălalt, ura față de un oarecare pe care vrei să-l transformi în subom. Dacă evreii ar fi dispărut, s-ar fi trecut la alte categorii. (Sorin Rosen, rabinul-șef al României) După mediata Zi a Holocaustului în România (luni, 11 octombrie), presa centrală abundă în reacții și...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.