Eticheta

Galateni

G

Exercițiu de neuitare: F. F. Bruce

La 11 septembrie 1990 se stingea unul dintre cei mai mari bibliști ai lumii: F. F. Bruce. Născut la 12 octombrie 1910 în Scoția, unde și-a urmat o bună parte din studii, a ajuns în cele din urmă la Univeristatea din Viena unde a studiat inclusiv cu Paul Kretschmer, unul dintre marii specialiști în limbile indo-europene. După ce predă limba greacă câțiva ani, prima dată la Universitatea din...

Hristos și Duhul în epistolele pauline

Credincioșii sunt drepți în Hristos (Fil. 3.8-9), dar și în Duhul (Rom. 14.17). Credincioșii au viața în Hristos (Col. 3.4), dar și în Duhul Sfânt (Rom. 8.11). Credincioșii au în Hristos speranță pentru viața care urmează să vină (1Cor. 15.19), iar prin puterea Duhului au speranța primirii vieții eterne (Gal. 6.8). Credincioșii se bucură în Duhul Sfânt (Rom. 14.17), dar și în Domnul (Fil. 4.4)...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.