Eticheta

fericirea

f

Fericirea și moartea – o prietenie definitivă

Frica de moarte vine din prea multă agitație și neliniște, nu din fericire. Când ne agităm prea mult și ne reamintim brusc de moarte, ni se pare cu totul absurdă, oribilă. Dar atunci când ajungem la pace și la fericire, privim moartea și o acceptăm într-o altă manieră. Pentru că moartea se află la un nivel mult mai înalt și pare înfricoșătoare doar atunci când este asociată frământărilor lipsite...

„Sunt fericit și tare mulțumit sufletește”

Așa scria, din temnița Aiudului, Valeriu Gafencu – tânărul student la drept, arestat pentru credință și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Și câte altele nu scria el mamei și surorilor de-acasă… Rugați-vă lui Dumnezeu și credeți nelimitat. Eu sunt mulțumit sufletește și împăcat cu mine însumi. Nu vă mint. E realitatea sufletului meu, care și-a găsit pacea în înțelepciunea și...

Oare suntem chiar atât de „unici” pe cât ne considerăm?

Societatea modernă şi postmodernă promovează din plin ideea individualităţii, a libertăţii de exprimare, a apetitului pentru a fi unic, special. Din ce în ce mai mult auzim şi la noi în ţară, desigur, preponderent din partea tinerilor, expresia „e o persoană specială”, „relaţia noastră e una specială”, cu trimitere la conjuncţia de iubire. Nu de puţine ori formula se concretizează în „povestea...

Întrebarea săptămânii (21)

Cum putem spera să fim fericiți? Trebuie să profităm de viață și de fiecare clipă, alergând după plăceri? Trebuie să urmărim cu orice preț reușita, să ne îmbătăm cu cele mai nebunești pasiuni? Cum să ne „realizăm”, cum să atingem mulțumirea de sine? Există mijloace infailibile de a fi fericit? Căutarea fericirii ne condamnă, oare, la a ezita neîncetat între pesimism și optimism, speranțe de...

„Încetez, puțin câte puțin, să mai cred în umanitate”

Sunt oameni care încetează brusc să creadă în Dumnezeu. În ceea ce mă privește, observ că încetez, puțin câte puțin, să mai cred în umanitate. Foarte multă vreme ea m-a impresionat cu discursurile, legile, cărțile ei, dar încep s-o văd în adevărata ei lumină tristă, căci este o babă nebună ale cărei crize de ferocitate alternează cu zâmbete. Se crede augustă și venerabilă; uită gustul de sânge pe...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.