Eticheta

educația copiilor

e

Tatăl și fiul școlar

Dacă vă doriți ca fiul dvs. să aibă încredere și să vi se deschidă în conversații mai intime, va trebui să cunoașteți personajele și povestea vieții lui. Dacă are de gând să vă povestească despre problemele de la școală, va trebui să puteți să îi ziceți: „Îmi pare rău că urăști biologia. Credeam că te înțelegi cu dl Miller mai bine decât astă-toamnă.“ Și apoi el v-ar spune: „Păi o vreme chiar ne...

„Procesul de creștere a copilului implică pierderea acestuia, iar și iar”

Procesul de creștere a copilului implică pierderea acestuia, iar și iar. El este în continuă creștere, și, precum un șarpe, își schimbă pielea. Începem prin a iubi un sugar și, dintr-odată, acesta dispare, transformându-se într-un copilaș. Ne îndrăgostim de un copilaș și, pe negândite, e băiat mare. Apoi ajungem să ne placă nespus să mergem la meciuri de juniori sau să-l antrenăm noi înșine, iar...

Adolescentul și mama lui

Aici intervine partea dificilă pentru părinți. Fiul dumneavoastră adolescent o să mai aibă nevoie de mama lui încă mulți ani de acum înainte. Va avea nevoie să îl iubiți, să îl sprijiniți, să fiți prezentă. Mai are nevoie – în sensul cel mai strict – să faceți toate acestea pentru el, în timp ce el se poartă ca și cum nu ar avea nevoie de dumneavoastră. Are nevoie să faceți lucruri pentru el, în...

Despre aroganța băieților

Unii oameni cântă la pian. Alții cântă cu vocea, iar alții joacă teatru. În lumea băieților aroganța este o adevărată artă. Transmite un sentiment, iar ceea ce îi atrage este reacția pe care o primesc de la ceilalţi – oamenii se opresc și observă. Există cinci explicații pentru „aroganța“ băieților. Le voi înșirui mai întâi și apoi le voi explica pe fiecare în parte. Mai întâi, unele dintre...

Între copilărie și maturitate

În privința dezvoltării, anii adolescenței sunt dificili pentru aproape oricine. Atunci când hormonii încep să se manifeste, pe la 11-13 ani, adolescenții se trezesc prinși la mijloc între copilărie și maturitate. Pe de o parte, adolescentul tău vrea să rămână copil și să se simtă în siguranță în brațele tale; pe de altă parte, vrea să descopere și să experimenteze ce înseamnă să fii matur și să...

Căsătoria – leacul egoismului

Domnul, în înțelepciunea Sa, a instituit două căi de a scăpa de egoismul cărnii: sacramentul căsătoriei și votul castității. Ambele, nu doar că distrug cercul vicios al egoismului, dar fac posibil un teritoriu al slujirii mai mare și mai cuprinzător… Prima cale de scăpare din egoismul cărnii este sacramentul căsătoriei, instituit de Domnul. Căsătoria zdrobește egoismul, întâi pentru că...

„Suntem niște părinți privilegiați!”

Mai mult sau mai puțin, în prezent și în această eră, noi suntem niște părinți privilegiați. Timpul acesta este unul confortabil pentru majoritatea oamenilor. De-a lungul timpului, familiile s-au dezvoltat în cele mai periculoase condiții. Coloniștii sufereau de boli contagioase și călătoreau pe mare în condiții riscante. Pionierii americani au traversat Marile Câmpii Centrale împreună; au...

Eroarea educației moderne

Marea eroare a educației moderne este presupunerea că răul din lume e cauzat de ignoranță, iar dacă turnăm informații în mintea celor tineri îi facem mai buni. Dacă acest lucru ar fi adevărat, ar trebui să fim cei mai virtuoși oameni din istoria lumii, pentru că suntem cei mai educați. Faptele, totuși, indică contrariul: niciodată până la noi nu a existat atât de multă educație și niciodată atât...

Cu gândul la școală

Într-un discurs rostit în anul 2012, Acad. Solomon Marcus (pe atunci în vâstră de peste 80 de ani), făcea o radiografie a sistemului de învățământ românesc. Detaliile tehnice se împletesc de minune cu spiritul vivace a unui om care nu se lăsa „îmbătrânit”. Iat-o: A întreba, a te nedumeri, a te mira, a fi curios, a te îndoi. Toate aceste stări pe care copilul mic le practică în mod foarte natural...

Părinții și comportamentul extrem

Comportamentul extrem este comportament extrem, chiar dacă gravitează în jurul lui Dumnezeu și al Bisericii. Iar dependența este o boală a extremelor. Dacă temperanța în toate lucrurile reprezintă idealul biblic, atunci ar putea fi nevoie să învățăm cum să practicăm moderația în modul în care ne exercităm credința și în care încercăm să-i câștigăm și pe copiii noștri la aceasta. Eforturile...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.