Eticheta

doctrina creștină

d

Necesitatea Învierii lui Hristos

Credința creștină stă sau cade în funcție de cât de adevărată este mărturia că Hristos a înviat din morți. Dacă se înlătură aceasta, se mai poate, desigur, aduna din tradiția creștină o serie de idei vrednice de luat în seamă despre Dumnezeu și despre om, despre ce este omul și despre cum trebuie să fie, însă credința creștină este moartă. În acest caz, Isus este o personalitate religioasă care a...

Cine este aproapele nostru?

Aproapele nostru nu este doar un însoțitor indispensabil pe căile vieții. El este parte integrantă din existența noastră spirituală. Numai pierzându-se pe sine însuși pentru Dumnezeu și pentru semenul său, fratele său, omul poate găsi adevărata dimensiune a vieții sale. „Cel ceva pierde… acela va găsi.” Numai astfel poate fi restabilită adevărata slavă a persoanei umane, slavă în același...

Plânsul și scrâșnirea dinților

Doctrina despre condamnarea veșnică este una dintre cele mai delicate. Ioan Gură de Aur o enumeră „printre cel mai serioase și impresionante adevăruri”. M. J. Scheeben descrie iadul ca pe „un mister adevărat, care în groznicia sa depășește atât cunoașterea rațiunii naturale, cât și bogăția de neexprimat a împărăției transfigurării.” Teilhard de Chardin se ruga astfel: „Dumnezeul meu, niciunul...

Învierea trupului și parabola statuii

Istoria cu trupul este asemenea istoriei unei statui. Se întâmplă că după ce un meșter iscusit face o statuie foarte frumoasă, cu părțile simetrice, din aur sau din alt material, s-o retopească. Aceasta pentru că, văzând-o un om rău, ros de invidie, care n-a suportat strălucirea ei, s-o vatăme și să culeagă rodul zadarnic al invidiei. Dar meșterul, preaînțelepte Aglaofon, vrând ca lucrul făcut cu...

Exercițiu de neuitare: John Stott

La 27 aprilie 1921 se năștea unul dintre cei mai importanți teologi evanghelici ai secolului XX: John Stott. Londonez prin naștere, micuțul John a crescut într-o familie anglicană și a primit o educație aleasă, deși tatăl său (medic fiind) a fost un agnostic. Mama lui însă, deși luterană, a frecventat și s-a alăturab Bisericii Anglicane, implicându-se în Biserica All Souls, din Langham Place...

Întrebarea săptămânii (32)

Care sunt, în ziua de azi, perspectivele creștinismului? Ce mai are astăzi de spus creștinismul și ce va avea mâine de spus, în mijlocul transformărilor cataclismice în care este prinsă omenirea? Cum va mai putea avea loc o reînnoire spirituală în instituțiile bisericești atât de împietrite sau aflate pe calea către o astfel de împietrire? Cum mai poate creștinismul să țină pasul în competiția sa...

Nu doar prin vedere

Nu e simplu să vorbești de lucruri complicate, așa cum nu e ușor să spui puțin despre mult. Când subiectul transcende lumea simțurilor, a palpabilului, dificultatea crește exponențial. Deși ne mișcăm printre concepte, când acestea „urcă” tot mai sus, spre alte zări, devin tot mai inaccesibile și intimidante. La fel stau lucrurile și când vine vorba de credință. Deși la îndemână, teoretizarea...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.