Eticheta

credință

c

Hermeneutica și virtuțile

Interpretarea depinde, în cele din urmă, de virtuțile teologice ale credinței, nădejdii și dragostei. Credința că există o prezență reală, un glas, un sens în text; nădejdea că o comunitate interpretativă poate, prin puterea Duhului, să dobândească o înțelegere adecvată, deși nu absolută a sensului respectiv; dragostea, o relație reciprocă a dăruirii de sine între text și cititor. (…)...

Cea mai ciudată dimineață

Gerhard Maier, analizând prima arătare a lui Hristos, potrivit Ioan 20.1-10, numește acea dimineață: cea mai ciudată din istorie. De ce? Pentru că a fost o dimineață a DEZAMĂGIRII, apoi a NEDUMERIRII și, în cele din urmă, o dimineață a primei presimțiri a CREDINȚEI. Întâi e valea, apoi piscul cel înalt și maiestuos. Întâi e agonia, apoi vindecarea și vitalitatea. Maria Magdalena parcurge, în...

„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”

Mai amețitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.” Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi dea ajuns pentru a dovedi esența divină a creștinismului. (…) E paradoxal, e însăși taina actului de credință prin efectul căruia și legăturile covalente ale codului genetic – numai misterul nu le lipsește! –...

Larousse-ul și credința

Căutând ceva într-un Dicționar de psihologie Larousse (1998), dau peste un topi intitulat: CREDINȚA. Curiozitatea mă împinge să citesc explicațiile și să le evaluez oarecum. După cum veți vedea, articolul este lapidar și evaziv. Sau poate am eu prea mari așteptări de la un discționar de psihologie. În fine, să remarcăm limbajul de lemn în care cad, inevitabil, specialiștii noștri. Să mai observăm...

Întrebarea săptămânii (22)

Ce putem să învățăm din dezvoltarea ateismului în ultimele două secole? De ce a dobândit mișcarea ateistă o influență atât de mare în lumea occidentală? Una din cele mai importante întrebări pe care trebuie să și-o pună apologetul este următoarea: De ce ar vrea cineva să creadă ateismul? Ce anume face concepțiile necreștine despre lume și viață să fie atât de atrăgătoare?
(Alister McGrath)

„Credința e un instinct…”

Mă întrebaţi despre credinţă şi expresia ei lirică? Despre artă şi credinţă?…Vă voi răspunde că în ce priveşte înotul, cu cât gesturile în apă sunt mai mari şi mai gălăgioase, cu atât înotătorul e mai slab, mai nesigur, aproape de înecare. Neştiutorii, începătorii fac cele mai dezordonate, zgomotoase şi grandilocvente gesturi cu braţele şi picioarele… Înotul perfect se face fără opintiri, e ne...

Toma și ceilalți

A fost Toma un sceptic de sistem? Avea acest ucenic motive să nu-și creadă colegii? Sau, cunoscând bine metehnele omenești, nu cumva era doar realist în vremuri tulburi? Prea adesea îl judecăm doar în raport cu Isus. Uităm că omul acesta (oricum ar fi fost el), avea totuși o bună relație cu ceilalți zece. Într-adevăr, lipsise la arătarea precedentă, dar până și această absență nu-l despărțise...

Pribegie și speranță

Christian Friedrich Richter (1676-1711) a fost unul dintre cei mai mari scriitori ai creștinătății. Una dintre poeziile lui se inspiră din Col. 3.3-4 și descrie itinerarul creștinului pe pământ. Este o adevărată încurajare, o invitație la speranță și credință puternică în Dumnezeu. Să vă meargă la inimă! Pribegesc pe pământ, dar în ceruri trăiesc, Deși sunt plăpânzi, sub pavăza lumii. Au pace...

„Biblia dă glas disperării noastre”

Când Dumnezeu tace, este deosebit de important să ne hrănim indirect din cuvintele pe care ni le-a spus pe când viața era o conversație ușoară și rugăciunea nu era lipsită de ecou, când predicile păreau să vorbească direct inimii noastre, iar Biblia chiar era cartea pe care ne-o doream mereu pe noptieră. (…) Când Dumnezeu tace și pare să ne fi lăsat să suferim singuri, Biblia dă glas...

„Doamne, fă să cred în Tine”

Așa suna titlul unuia dintre ultimele eseuri publicate de Eugen Ionescu (sau, pentru francofoni, Eugène Ionesco). Este o rugăciune rostită în văzul tuturor, scrisă și apoi răspândită printre semeni. Sintagma îi va atrage critici dintre cele mai acide, însă nu-l va interesa. Nici până atunci nu s-a sinchisit. Dintre personalitățile noastre interbelice, el a făcut dovada unei verticalități...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.