Eticheta

comentarii biblice

c

„Cartea Psalmilor este o vistierie obștească de învățături bune”

Cartea Psalmilor a cuprins în sine ceea ce este folositor din toate: profețește cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, dă legi pentru viață, ne învață cele care trebuie făcute. Astfel încât, ca să spun pe scurt, Cartea Psalmilor este o vistierie obștească de învățături bune, descoperind fiecăruia, după sârguința lui, ceea ce i se potrivește. Căci tămăduiește rănile vechi ale...

Cazul Absalom sau răzvrătirea față de părinți

Și așa cum în teatre vedem fiarele devorând pe unele și fiind ucise de altele, la fel Absalom, care s-a răzvrătit împotriva lui David, a fost ucis de Ioab. Și de un copac înalt a fost spânzurat cel ce s-a înălțat împotriva tatălui. A fost reținut de copac pentru că ramura a luptat împotriva rădăcinii, ramura de ramură a fost legată, ruptă fiind de părinteasca voință; de cap a fost ținut cel ce...

Exercițiu de neuitare: F. F. Bruce

La 11 septembrie 1990 se stingea unul dintre cei mai mari bibliști ai lumii: F. F. Bruce. Născut la 12 octombrie 1910 în Scoția, unde și-a urmat o bună parte din studii, a ajuns în cele din urmă la Univeristatea din Viena unde a studiat inclusiv cu Paul Kretschmer, unul dintre marii specialiști în limbile indo-europene. După ce predă limba greacă câțiva ani, prima dată la Universitatea din...

Exercițiu de neuitare: C. H. Dodd

La 7 aprilie 1884 se năștea renumitul teolog protestant: Charles Harold Dodd. A venit pe lume într-o familie din Wrexham ce aparținea clasei de jos a Angliei, dar cu teamă de Dumnezeu și cu o viață curată. Wrexham (Denbighshire). Peste timp, Dodd avea să scrie despre felul cum privea, ca și copil, spre clasele superioare ale Bisericii Angliei cu nevinovată invidie. Și totuși, în mediul...

Evanghelia după Matei în obiectiv

Dacă îți propui să citești Noul Testament ai de trecut o probă de anduranță. Trebuie să faci față celei mai lungi dintre evanghelii, a lui Matei, pentru ca abia apoi să te poți înfrupta din celelalte. Având o structură complexă și o densitate mare de idei, această evanghelie a fost cea mai predicată în primele secole. Porțiunile inedite au o lungime considerabilă, uimind și ridicând nu puține...

Isus prin lentila lui Ioan, ucenicul iubit

Evanghelia după Ioan se află într-o solitudine ilustră. Singură într-o categorie creată într-un mod particular, diferită de sinoptici (Matei, Marcu și Luca), această carte biblică suscită un interes aparte. Divinitatea lui Isus este prezentată pe fiecare pagină, fără a ni se povesti nimic despre nașterea Lui. E o evanghelie fără arhangheli, fără păstori și fără magi. Nici Irod cel Mare nu-și...

Întrebările Genesei

Pentru cine studiază Scriptura într-un mod profesional, abundența comentariilor nu este o noutate. Cu cât ai acces la mai multe limbi moderne, cu atât ți se deschide în față un adevărat ocean exegetic. Autori care mai de care mai îndrăzneți se propun pentru a te îndruma. Cele mai dificile texte biblice par a ceda sub greutatea erudiției și suplețea argumentului, deși nu întotdeauna lucrurile...

Vechiul Testament în obiectiv

Prea adesea, în istoria creștinismului, Vechiul Testament a fost considerat greoi și inadecvat. Greoi datorită distanței uriașe de timp ce ne desparte de vremurile lui, dar și din cauză că noi, majoritatea, suntem neevrei. Inadecvat datorită faptului că ne-am familiarizat mult mai ușor cu Noul Testament, care-L descrie în mod deplin pe Hristos și lucrarea Lui de mântuire. În felul acesta, Vechiul...

Harfa sufletului nostru

Noi, oamenii, posedăm atotputernicia cuvântului, dar cât de mult facem rău folosință de ea! În loc să facem din cuvântul nostru ecoul pur al sunării dinăuntru, noi o coborâm prea adesea la nivelul de flecăreală sau chiar minciună. (…) Noi ne pregătim sufletele să devină harfe ale lui Dumnezeu atunci când în vorbirea noastră cultivăm muzica tăcerii. Cu cât în cuvântul nostru vibrează mai...

Gustul vieții spirituale

Chiar dacă Dumnezeu ne dăruiește perioade de mare bucurie spirituală în viață, mai devreme sau mai târziu îngăduie ca să apară și dificultăți pentru a ne forma, pentru ca noi să gustăm mai mult din viața spirituală. Și asta nu numai aici; Dumnezeu nu se gândește doar la cei câțiva ani ai pregătirii noastre din această viață, ci are în vedere întreaga veșnicie. Trebuie să învățăm să devenim...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.