Omul să contemple întreaga natură în toată grandoarea şi prestanţa sa: să-şi îndepărteze privirile de la lucrurile care-l înconjoară. Să privească strălucitoarea lumină ca o lampă eternă luminând universul; pământul să i se pară ca un punct faţă de acest uriaş cerc pe care astrul îl descrie şi să se minuneze că acest uriaş cerc nu e decât un punct extrem de neînsemnat faţă de cel pe care astrele...
Vrei să-mi spui că Noe era drept, că era desăvârșit în neamul lui, că nu mai era nimeni ca el între toți oamenii? Dar ca Pavel nu mai era nimeni între oameni! Noe s-a mântuit numai pe el cu copiii lui. Pavel însă, când potop mai cumplit decât potopul de pe vremea lui Noe a cuprins lumea, n-a bătut câteva scânduri unele lângă altele, n-a făcut corabie, ci, în loc de scânduri, a alcătuit epistole...
Când anume spune un suflet: „Trebuie să trăiesc o viață creștinească, trebuie să trăiesc ceva diferit”? Atunci când va fi dobândit deja sentimentul că e un suflet exilat, că e ceva respins și se găsește în afara locului său, în afara raiului, într-un exil, în afara limitelor care erau fixate pentru el însuși. Acest lucru înseamnă exilat. Când devine conștient de acest lucru și-și aduce aminte de...
Pavel spune într-una din epistole că trebuie să ne zorim să trăim deoarece timpul este amăgitor. Este oare timpul amăgitor cu adevărat? Nu trăim noi oare toate zilele vieții noastre ca și cum am scrie în grabă, neîngrijit, o ciornă a vieții pe care eventual o vom copia pe curat într-o bună zi, mai târziu?! Ca și cum ne-am mulțumi să strângem laolaltă tot felul de materiale, rămânând ca abia mai...
Valoarea căsătoriei este exact aceea a vieții însăși. Din acest motiv căsătoria nu poate să reprezinte pentru Providența divină un spațiu gol. Dumnezeu nu se izolează, retrăgându-se dincolo de un hotar ce L-ar separa în mod absolut de lume, ci, dimpotrivă, Își desfășoară lucrarea proniatoare între tema cosmică și tema istorică, întreținând aprinsă pe vatra căminului conjugal flacăra iubirii...
Prin spațiul creat de Dumnezeu începe să existe și distanță și libertate de mișcare a creației față de El. Dacă Dumnezeu ar fi în sens absolut atotprezent și revelat în toată slava Sa, atunci nu ar mai exista niciun fel de creație pământească. Pentru a Se face accesibil creației Sale pământești, Dumnezeu trebuie să-Și ascundă slava Sa, căci cine Îl vede pe Dumnezeu, acela trebuie să moară...
De vrem să dobândim fericirea făgăduită de Domnul, datori suntem să înfrânăm, precum s-a zis, nu numai mânia cea cu lucrul, ci și mânia din cuget. Căci nu folosește așa de mult a-ți ține gura în vremea mâniei, ca să nu dai drumul la vorbe furioase, cât folosește a-ți curăța inima de ținerea minte a răului și a nu învârti în minte gânduri viclene asupra fratelui. Învățătura evanghelică poruncește...
În general trăim fără Dumnezeu, fără omenie, în sclavie față de natura inferioară. Ne ridicăm împotriva lui Dumnezeu, ne separăm de aproapele, ne supunem cărnii. Or pentru viața adevărată, așa cum trebuie ea să fie, e necesar exact contrariul: supunere de bunăvoie lui Dumnezeu, unitate sufletească unii cu alții și domnie asupra naturii. Începutul acestei vieți adevărate e aproape de noi și nu e...
Când ne gândim la pocăință, vedem mereu imaginea obscură sau cenușie a durerii, a unei inimi strânse, a lacrimilor, a unei tânguiri fără capăt pentru trecutul nostru, atât de întunecat și de nevrednic. Nevrednic de Dumnezeu, de noi, de viața care ne-a fost dată. Aceasta este doar o parte a pocăinței, mai bine zis, trebuie să fie doar o clipă a ei. Pocăința trebuie să crească în bucurie și lucrare...
Ajunarea este momentul în care, cu putere îndoită, încă o dată, trebuie să cugetăm asupra vieții și asupra noastră. Asupra vieții – așa cum a gândit-o Domnul pentru noi – și asupra noastră – ce am făcut noi cu această viață. În asta constă pocăința – în a măsura distanța dintre ceea ce a pus la cale Domnul și ceea ce am înfăptuit noi; dintre ceea ce ne-a fost hărăzit și ceea ce am împlinit sau nu...