Între început și ajungerea-la-odihnă respiră, pe creasta zilei, o clipă minunată: miezul zilei. Acolo viața nu privește în viitor, căci nu se zorește. Declinul încă nu a început, așa că nu privește nici înapoi spre trecut. Ea stă, dar nu e ostenită, ci plină de întreaga forță a mersului. Se află în pur prezent. Iar privirea îi ajunge până departe și până în adânc. Cât de bogată e clipa amiezii...