Eticheta

Biserica Catolică

B

Procesul de la Praga

Timp de decenii, expresia „procesul de la Praga“ a evocat, în mod bizar, singurul proces „spectaculos“, cel al liderilor comunişti. Acesta a început, la 20 noiembrie 1952, ca un proces al „conducerii centrului conspirativ îndreptat împotriva statului, în frunte cu Rudolf Slánský“, secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac (PCC). La 27 noiembrie 1952, tribunalul avea să pronunţe...

La 31 octombrie 1517, Martin Luther scria!

1. Când a spus: „Poenitentiam agite”, Domnul și Stăpânul nostru Isus Cristos a vrut ca întreaga viață a credincioșilor să fie caracterizată de pocăință. 2. Acest cuvânt nu poate fi înțeles în sensul de penitență sacramentală, adică, mărturisirea și răscumpărarea, care sunt administrate de preoți. 3. Totuși, el nu înseamnă doar pocăința lăuntrică; nu există nici o pocăință interioară care nu se...

Catolicismul și ortodoxia la masa rotundă

După aproape un mileniu, Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse au avut o întâlnire istorică. După cum știm, niciun papă n-a fost primit într-o vizită oficială în Rusia de secole, iar acum capul Bisericii Ortodoxe acceptă întrevederea. Oare ce se ascunde în spatele fotografiilor și a declarațiilor? Oare ecumenismul creștin devine atât de stringent în noua constelație...

„Știu că va dura puțin timp”

Cu aceste cuvinte caracteriza Papa Francisc propriul pontificat. Întorcându-se din vizita oficială întreprinsă în Coreea de Sud, la cei 77 de ani ai săi, a fost întrebat – din nou – despre notorietatea sa pe plan mondial. Într-o atmosferă destinsă, mai marele catolicilor declara: Văd asta ca pe un gest de generozitate al Domnului Încerc să mă gândesc la păcatele mele, la greșelile...

Papa Francisc și carismaticii

Deja sunt câteva luni de când se dezbate subiectul. Cum era de așteptat, avem opinii pro și contra. Unii sunt măguliți de mesajele pe care Papa Francisc le-a transmis câtorva grupuri carismatice. În opinia acestora, actualul suveran pontif este mult mai deschis mișcărilor neopenticostale decât predecesorii lui. Nici timbrul pastoral al lui Paul al II-lea n-a mers atât de departe. În această...

Pericolul auto-marginalizării

Cel mai mare pericol pentru Ortodoxie, dar şi pentru întreaga lume creştină, nu este ateismul, puterea seculară sau în general diverşii ei duşmani. Nimeni în decursul istoriei nu a fost capabil să facă să dispară adevărul. Cel mai mare pericol vine din auto-marginalizarea sa. Iar aceasta se întâmplă de fiecare dată când o mişcare, o forţă spirituală refuză să se confrunte şi să intre în dialog cu...

Admirație pentru succesor

În acești termeni am putea pune ultimele declarații ale papei Benedict XVI. Întrebat despre retragere și despre activitatea lui prezentă, fostul papă nu a pregetat să-și laude succesorul. Spunea că este realmente încântat de evoluția și impactul papei Francisc. Din anonimatul solitudinii mult dorite, Benedict XVI savurează pontificatul ce tocmai se desfășoară. Vede în succesor omul potrivit la...

„Mă rog și citesc. Sunt bine!”

Iată esența unui interviu acordat recent de Joseph Ratzinger, actualul papă emerit Benedict XVI. În urma unor zvonuri privind starea lui de sătătate, acete precizări vin să liniștească apele. Pe de altă parte să nu uităm că Ratzinger are deja o vârstă apreciabilă. Orice și oricând se poate întâmpla, biologic vorbind. E demn însă de observat tihna lui Ratzinger. În postura de simplu călugăr, el se...

Exercițiu de neuitare: Karol Vojtyla (papa Ioan Paul II)

La 2 aprilie 2005 se stingea papa Ioan Paul al II-lea, unul dintre cei mai influenți oameni ai secolului XX. Karol Vojtyla, căci acesta-i va fi fost numele înainte, s-a născut într-un orășel anonim din Polonia anului 1920. Mama, extrem de pioasă, și-a dus fiul încă de mic la biserică. Obișnuia să spună cunoștințelor că fiul ei, când va fi mare, va fi un veritabil slujitor al lui Dumnezeu. N-a...

O întâlnire previzibilă

De la o zi la alta așteptam evenimentul. Intra în firescul lucrurilor ca, mai devreme sau mai târziu, papa Francisc să-l întâlnească pe emeritul papă Benedict XVI. Imaginile vorbesc de la sine, iar ineditul situației fascinează. După cum știm, papii abdică foarte rar, ceea ce face ca o astfel de întâlnire să nu (prea) aibă loc. Or, tocmai această stare de fapt face evenimenul și mai atrăgător. Nu...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.