Un tablou sumbru al României ultimilor ani. 850 de fete cu vârste curpinse între 11 și 14 ani au rămas însărcinate în perioada ianuarie 2012-martie 2013. Aproap 600 dintre ele au renunțat la sarcină. Anul trecut cele mai multe minore au rămas însărcinate înainte de a împlini 15 ani. Primele trei locuri sunt ocupate de Bistrița-Năsăud, Dolj și Bihor (!). În ceea ce privește segmentul de vârstă 15...
Ginecologul curajos
Sunt împotriva întreruperilor de sarcină, iar acest lucru mi-a creat o aură specială – declara doctorul Dan Tutunaru într-un interviu acordat ziarului Gândul. Slavă Domnului că mai auzim și așa ceva. Mereu am considerat că specialitatea medicală unde etica joacă un rol important este ginecologia. Aici, mai mult decât în alte domenii, a fi pro sau contra vieții înseamnă enorm. Dacă...
Familia în obiectiv
Suntem la început de an, iar faptul acesta ne oferă măcar un avantaj: putem privi în urmă. 2010 s-a dus, mai rămâne să-l analizăm și să tragem învățăminte. Același lucru l-a făcut și Congresul Mondial pentru Familii, iar rezultatele lui sunt deja publicate în câteva rapoarte. Dezbaterile au mers în două direcții: una pozitivă, cealaltă negativă. Care au fost marile cartențe și cum a fost lovită...