Eticheta

autobiografii

a

În jurul camerei: fotoliul

Xavier de Maistre (1763-1852) scria în anul  1794 eseul Călătorie în jurul camere mele. Printr-un concurs nesăbuit de împrejurări, acesta fusese ținut în arest timp de șase săptămâni, pentru că parcipiase la un duel. În timpul acestei detenții, și-a luat răgazul unor reflecții aparent banale, însă – în cele din urmă – extrem de rodnice. Aflându-ne și noi în izolare în această...

Cartea #3: „Internaționala mea. Cronica unei vieți”

Literatura memorialistică românească ar fi mai săracă fără această carte. Semnată de Ion Ianoși, eminent filozof, scriitor și traducător din limba rusă, lucrarea descrie o personalitate complexă și vivace. Datorăm lui Ianoși editarea și recenzarea celor mai mari autori ruși, dar și un volum impresionant de texte literare și critice pe diferite subiecte. După alte lucrări cu caracter...

Chipul de neuitat al tatălui

Prima persoană ivită în fața ochilor mei pe această lume a fost tatăl meu. Dintotdeauna mi-am închipuit memoria omului ca banda unei pelicule pe care se înregistrează, ca într-un film, toate imaginile vieții, din leagăn până la mormânt. Ca o cameră de luat vederi, ochiul înregistrează automat tot ceea ce apare în câmpul obiectivului său. Memoria nu păstrează decât imaginile și scenele interesante...

Farmecul vieții în doi

Nick Vujicic este deja un autor cunoscut în România. Cărțile lui (inclusiv cartea tatălui, Boris) s-au bucurat de bune traduceri și prezentări. Prin biografia impresionantă, cumințenia ideilor și jovialitatea stilului, Vujicic reușește să cucerească. Oameni de condiții diferite, veniți din spații confesionale variate se contectează rapid la povestea acestui bărbat fără mâini, fără picioare...

Când prieteniile trec pe lângă noi…

Deseori mi s-a întâmplat ca în drumurile mele să întâlnesc oameni deosebiţi, care mi-au oferit nu numai o carte de vizită, o adresă sau un număr de telefon, ci şi făgăduinţa prieteniei. Recunosc că în păstrarea unor astfel de legături nu întotdeauna am făcut selecţia cea mai bună. A fost chiar un timp când în urma unei călătorii aruncam la coş toate hârtiuţele de acest fel, sâcâit de gândul că...

Despre bunicie

Stelianos Papadopoulos povestește în lucrarea sa Viața Sfântului Vasile cel Mare cum, pe când era încă un compilandru, acesta s-a bucurat de celebra lui bunică. Este vorba de Macrina, una dintre cele mai cunoscute femei creștine din primele secole, „marea personalitate care a influențat și propriu-zis format trei generații ale familiei.” (p. 16). Împreună cu soțul ei, Macrina a purtat crucea...

O lecție de recunoștință

După ce a primit Premiul Nobel pentru Literatură, Albert Camus îi trimite o scrisoare emoționantă profesorului Louis Germain. Pe când Camus era doar un băiețandru, când nimeni nu întrezărea nimic din ce urma să fie, acest dascăl a intuit totul. A știut să „citească” bine în inima și-n mintea puștiului. I-a observat cu atenție inteligența, talentul și sârguința, iar apoi l-a încurajat cum a știut...

Polemici inutile!

O profundă eroare, de care nu mi-am dat seama decât târziu, foarte târziu, a fost provocarea și întreținerea, total nestudiată, a unor polemici inutile. Nu discut acum dacă aveam sau nu totdeauna dreptate. Continuu să cred că, de cele mai multe ori, aveam, de fapt, dreptate. Însă ele erau, în esență, absurde, ineficiente și pline de urmări interioare dureroase. Pentru simplul, dar fundamentalul...

Neurastenia – boală sovietică

Unul dintre conceptele pe care le promova psihiatria de inspirație sovietică erea cel de neurastenie (i se spusese mai devreme „nevroză astenică”). Vedeam deseori la clinică și în consultațiile ambulatorii sosind oameni sfârșiți de puteri, insominaci, cu dureri de cap, cu diverse simptome fizice: dureri de membre, tulburări digestiveși acea atât de tipică „ceață pe creier” sau „pojghiță pe...

„Mă consideram cea mai singuratică persoană din univers”

Pe când aveam 11 ani, mă consideram cea mai singuratică persoană din univers, părăsit chiar și de Dumnezeu. Din anumite motive am renunțat la ideea că familia oferă stabilitate, că un tată oferă protecție și că cei din jur pot fi persoane de încredere. I-am întors spatele până și lui Dumnezeu, singureele momente când îmi aminteam de El fiind acelea în care Îi adresam insulte pline de mânie și...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.