Eticheta

Alexander Schmemann

A

Fericirea și moartea

Frica de moarte vine din prea multă agitație și neliniște, nu din fericire. Când ne agităm prea mult și ne reamintim brusc de moarte, ni se pare cu totul absurdă, oribilă. Dar atunci când ajungem la pace și la fericire, privim moartea și o acceptăm într-o altă manieră. Pentru că moartea se află la un nivel mult mai înalt și pare înfricoșătoare doar atunci când este asociată frământărilor lipsite...

„Spiritualitatea întâlnită în biserică mă sperie…”

O credință puternică diminuează intensitatea problemelor. În acele rare momente, când prin religie se ajunge la Dumnezeu, nu mai există probleme, deoarece Dumnezeu nu este o poarte a lumii. În acele momente, lumea însăși devine viață în Dumnezeu, întâlnire și comuniune cu El. Lumea nu devine Dumnezeu, ci o viață fericită și îmbelșugată cu Dumnezeu. Aceasta este mântuirea lumii pregătită de către...

„Mă simt descurajat…”

Mă simt descurajat, dar nu în chestiunile familiale. Pot spune că sunt foarte fericit alături de familia și de copiii mei. Dar în chestiunile legate e Biserică, de situația ei, mă simt descurajat. Devin alergic la conținutul pseudo religios al Bisericii și al vieții ei, care mi se pare a fi tot mai mult o denaturare a… creștinismului. În același timp, sunt implicat și absorbit total de...

Ispita carierismului

Citind despre scriitori și despre mediul academic, am ajuns la o concluzie destul de plăcută, și anume aceea că nu am suferit niciodată de carierism: n-am trimis niciodată vreo carte cu semnătura mea, nici n-am căutat recenzii de carte. Am evitat întâlnirea oamenilor influenți care m-ar fi putut ajuta în „carieră”. N-am impus nimănui cărțile, articolele sau convingerile mele. Pot spune cu mâna pe...

Casă, dulce casă!

Gândul acasă mă bucură atât de mult! Toate casele cu oamenii trăind dincolo de ferestrele luminate îmi dau un sentiment de bucurie. Mi-ar plăcea să intru în fiecare dintre ele, să le simt unicitatea și căldura. De fiecare dată când văd un bărbat sau o femeie îndreptând-se cu sacoșele pline spre casă, mă gândesc: merg spre casă, către viața adevărată, iar eu mă simt bine pentru că îmi par...

„Doar ca bucurie Biserica a biruit în lume!”

În această lume Hristos a fost respins. El era expresia desăvârșită a vieții așa cum a voit-o Dumnezeu. Viața fragmentată a lumii a fost unificată în viața Lui; el era bătaia inimii acestei lumi, și lumea L-a omorât. Dar în acel act ucigaș, lumea însăși a murit. Ea a pierdut ultima șansă de a deveni raiul pentru care Dumnezeu a creat-o. Noi putem continua să producem bunuri materiale noi și mai...

Viața, timpul și istoria

În Hristos, întreaga viață, timpul, istoria, cosmosul însuși au devenit așteptare, pregătire, speranță, înălțare. Hristos a venit; Împărăția însă trebuie să sosească! În „această lume” noi putem doar anticipa slava și bucuria Împărăției, dar, ca Biserică, părăsim această lume, în duh, și ne întâlnim la masa lui Hristos, unde, în taina inimii noastre, contemplăm splendoarea Sa și lumina Sa...

Despre unicitatea familiei, a rugăciunii și a lecturii

Casa și familia constituie cea dintâi și cea mai importantă arie a vieții creștine, a aplicării principiilor creștine la viața de  zi cu zi. Nu școala, nici chiar biserica, ci casa, căminul constituie, cu siguranță, adevăratul stil și spirit al vieții de familie, care ne conturează viziunea asupra lumii, care formează în noi acea orientare fundamentală de care putem să nici nu fim conștienți...

Dificultățile pocăinței

Cultura în care trăim azi și care formează viziunea lumii noastre exclude, de fapt, conceptul de păcat. Pentru că, dacă păcat este, mai întâi de toate, căderea omului de la o incredibil de înaltă altitudine, respingerea de către om a „înaltei sale chemări”, ce pot însemna toate acestea într-o cultură care ignoră și neagă acea „înaltă altitudine” și acea „chemare” și-l definește pe om nu de undeva...

Starea de blasfemie

Am discutat cu  femeie nespus de tristă. Soțul ei a părăsit-o. Fiul ei s-a alăturat unor hippy, a abandonat școala și a plecat de acasă. Fiica ei, în vârstă de doisprezece ani, este deprimată și ea. Totul este fără noimă. Femeia și-a pierdut interesul pentru meseria ei. Întuneric deplin, o stare de blasfemie. Pe măsură ce vorbeam, simțeam tot mai limpede caracterul demonic al tristeții. Simțeam...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.