
O, Tu ești preaînalt, preabun, preaputernic și atotputernic, preaîndurător și preadrept, tainic și pururea de față, prea frumos și preatrainic, neclintit și de nepătruns, neschimbător și toate schimbându-le, nicicând nou și nicicând vechi și toate înnoindu-le… Ești pururea mișcător și pururea liniștit, adunând la Tine pe toate, dar neavând nici o trebuință, împlinitor și proteguitor, creator și hrănitor, desăvârșitor și căutător, cu toate că nimic nu-Ți lipsește. Tu iubești, dar nu Te zbuciumi; ești gelos, dar nu Te neliniștești; Te căiești, dar nu simți durere; Te mânii, dar rămâi împăcat; Îți preschimbi înfăptuirile, dar nu-Ți schimbi proiectul. Tu regăsești ceea ce nu ai pierdut niciodată. Niciodată sărac, Tu te bucuri totuși când găsești ceva; niciodată avar, ceri totuși dobânzi. Ți se plătește peste măsură ca să rămâi dator; și totuși, cine stăpânește ceva care să nu fie al Tău? Îți întorci datoriile fără să fii dator nimănui și le plătești fără să pierzi nimic. Ce aș fi putut eu spune despre Tine, Dumnezeul meu, viața mea, sfânta mea bucurie, ce s-ar putea spune când rostim despre Tine? Și totuși, vai de cei ce vorbesc despre orice, dar tac în privința Ta, căci vorbăria lor nu-i decât muțenie!
(Augustin, în Confesiuni)