Filipeni 3.2 este unul dintre cele mai caustice porțiuni din epistolele pauline. De curând am meditat la pasajul cu pricina și am fost surprins de nuanțele descoperite. Am aflat, după cum vă voi împărtăși, că în spatele fiecărei metafore care-i descrie pe eretici se află o altă metaforă care sugerează Biserica lui Hristos. După cum se va vedea, există o corespondență logică, un fel de antiteză între aceste două paliere.
…câinii aceia
De felul lui Pavel nu are un limbaj prea zoologic. Totuși aici face o interesantă excepție. Folosind metafora câinelui dorește să ne arate că cel mai bun prieten al omului, poate fi extrem de periculos. Nu avem aici imaginea câinelui de pază sau cel care-l duce pe stăpânul orb la cumpărături. Avem mai degrabă imaginea câinelui care, turbat, sfâșie animale inofensive. Ereticii sunt văzuți asemenea unor animale dezlănțuite și fără scrupule. Evident că aluzia indirectă este la turma lui Hristos. Mântuitorul a folosit și el această metaforă, doar că în locul câinilor a pus lupii fioroși. Ideea este aceeași. Câinii care ar trebui să păzească turma se întorc împotriva ei, sfâșiind-o.
…lucrătorii aceia răi
După cum există și lucrători buni, la fel există și uzurpatori. Pentru că în felul acesta ar trebui să înțelegem metafora cu pricina. Aici apostolul privește Biserica drept clădirea lui Dumnezeu, acel edificiu care se strămută spiritual în veacul viitor. Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu, pietre vii ai acestei clădiri spirituale. Aproape că îți vine greu să crezi că sunt unii care produc pagube și spărturi în zid. Și totuși lucrurile acestea sunt o realitate. Apostolul nu-i menaja pe filipeni; ei trebuiau să fie realiști. A nu vedea pericolul este mai riscant decât a-l înfrunta. Deși în inferioritate numerică, ereticii au fost întodeauna mult mai activi decât majoritatea. S-au agățat mereu de tot felul de pârgii pentru a-și propaga mesajul și a produce confuzie. Sârgul lor este exemplar, doar că este potrivnic revelației lui Dumnezeu.
…scrâjilații aceia
Parcă-i văd pe adolescenții noștri avizi de cunoaștere cum ridică din sprânceană. Cuvântul scrâjilat pare dintr-o altă limbă română, nu-i așa?! La începutul veacului trecut era mai pe înțeles, acum a devenit un arhaism evident. Neologismul ce i se potrivește este: mutilant. Se face referire la cei care schingiuesc, care amputează, care-i mutilează pe alții. Apostolul privește aici Biserica drept Trupul lui Hristos. Duhul lui Dumnezeu încearcă să păstreze unitatea Trupului Sfânt al Domnului, ereticii încearcă s-o distrugă. Orice mutilare schimbă natura și scopul Bisericii Domnului, făcând-o hidoasă. Tocmai de aceea vigilența filipenilor trebuia să fie maximă.
Iată cum aceste trei realități negative, anticreștine, se pliează pe alte realități eclesiologice: turma, clădirea și trupul lui Hristos. Îmi place mult corespondența pe care Pavel o sugerează aici. Subtil, dar totuși ferm, apostolul își sfătuiește enoriașii spre acea trezvenie obligatorie. Atacurile eretice se vor intensifica, iar copiii Domnului trebuie să știe ce au de făcut.