Nu mi-a fost dat să prind Cenaclul Flacăra. M-am înfruptat oarecum din ecourile lui, din mireasma ce-a lăsat-o în urmă. Am citit poezie de Adrian Păunescu pe apucate, să zic așa. La unele m-am extaziat, la altele doar am căzut melandolic pe gânduri. Pentru că azi se împlinește un an de când s-a stins, vă ofer o reverberație poetică ce-mi place mult. Cunoscătorii vor recunoaște de la primele versuri că e vorba de Viața, dublu mixt.
Trăiesc aici, dar mă simt că sunt departe,
Din ce în ce mai singur şi mai trist,
Nici nu mai ştiu cât pot să rezist,
Închis într-un ziar şi într-o carte.Mă-ncredinţez iluziei deşarte
Că mă salvează regăsirea-n Christ,
Dar, vai, ajung un fel de dublu-mixt,
Cu viaţă-n minus şi cu plus de moarte.Şi, totuşi, nu m-a ocolit norocul,
Deşi mi-a fost întotdeauna greu,
Şi-am transformat în foc destinul meu
Ca, azi, cenuşa să rezume focul.Şi de-aş cădea, aşa cum cere jocul,
Ca să devin o piesă de muzeu,
Eu tot îi mulţumesc lui Dumnezeu
C-a-ntârziat şi-aşa, prea mult, sorocul.