Dumnezeul soției lui Iov

Și-a văzut copiii zdrobiți sub dărâmături. Și-a văzut averea risipită într-o calamitate fără noimă. Și-a văzut soțul chinuit de o boală care nu mai vrea să treacă. Și toate acestea într-o singură zi. A fost ziua fatidică, ziua care schimba destinul unei familii. Ceva mai presus de imaginație, ceva care nu poate fi înțeles cu mintea. O mamă care și-a îngropat cei zece copii, o soție care asistă neputincioasă la durerea soțului ei. O femeie pentru care viața se creionează în culori sumbre, morbide.

La capătul atâtor suferințe, într-o disperare vecină cu depresia, nevasta lui Iov alege să vorbească. Cred că nimeni n-ar putea-o judeca. Se apropie de soțul ei și-i spune: Încă rămâi neclintit în curăția ta? Blestemă-L pe Dumezeu și mori! (NTR, Iov 2.9). Puteți citi aici aproape orice. Surprindere, revoltă, compasiune – toate laolaltă. Este singura dată când vorbește această femeie, dar cuvintele ei spun atât de mult. Pe om îl cunoști cel mai bine în momentele maxime (fie de bucurie, fie de necaz). Aceste cuvinte rostite sub o presiune emoțională teribilă ne lasă să vedem în sufletul bietei femei. Ne lasă, de asemenea, să-i evaluăm relația cu Dumnezeul soțului ei. Într-un fel era și Dumnezeul ei, după cum vom vedea, însă un atât de diferit în acele ceasuri grele. Supusă unei probe de mare intensitate, neputincioasa femeie face o adevărată mărturisire de credință.

Dumnezeul ei este viu. Nu te poți raporta decât la cineva care există. Nu poți avea o relație efectivă cu un cadavru. Chiar animozitățile presupun existența celuilalt. Or, femeia îi sugerează soțului să blesteme. Să recupereze într-un fel legătura cu divinitatea. Să-i dea replica lui Dumnezeu care, iată, a îngăduit o așa nenorocire. Se dovedește, din nou, că nimeni nu-L poate ignora pe Dumnezeu. Încercările vieții te obligă la un anumit tip de raportare, oricare ar fi ea.

Dumnezeul ei este personal. Deși Creatorul întregului univers, Făuritorul întregii istorii, acest Dumnezeu uimește prin felul Său de-a fi. El ia aminte la ceea ce spune fiecare, își pleacă urechea la fiecare rugăciune. Uitat de lume, nenorocit în multe feluri, Iov rămâne totuși în atenția lui Dumnezeu. Ce spune el – orice ar spune – se aude până în cer. Soția sa știe lucrul acesta foarte bine. Nu e teistă, nu crede într-un Dumnezeu implacabil și distant, ci într-un Dumnezeu atent la trăirile și rugăciunile oamenilor.

Dumnezeul ei este drept. Femeia știe că blestemânu-L, El nu va rămâne indiferent. O rebeliune de felul acesta nu va rămânea nepedepsită. Dumnezeu nu se va lăsa dezonorat și, astfel, va pune capăt suferinței soțului ei. Din câte ne dăm seama, ea nu s-a îndoit nicio clipă de justețea acțiunilor divine. Aproape matematic, pe cale de consecință, această femeie știe mult despre caracterul și natura lui Dumnezeu.

Pe ansamblu, soluția cu care ea vine înaintea lui Iov nu este în regulă. După reacția acestuia ne dăm seama de acest lucru. Pe de altă parte, trebuie să acordăm circumstanțe atenuante aceste femei. Era distrusă așa cum ar fi orice mamă rămasă fără copii. Era debusolată așa cum ar fi fost orice soție văzându-și soțul suferind. Pe fondul acesta ar trebui să interpretăm acele cuvinte de disperare. Dincolo de ele, într-un mod straniu, soția lui Iov știa totuși mai multe despre Dumnezeu decât mulți creștini nominali de azi.