Vom adresa lui Dumnezeu rugăciunile noastre cu modestie și umilință, cu mâinile ridicate nu exagerat și ostentativ, ci măsurat și cuviincios, fără să ne înălțăm cu aroganță privirile. Acel vameș care se ruga nu prin cuvinte, ci prin ținută, cu umilință și cu ochii în pământ, s-a întors acasă mai îndreptat decât prea limbutul fariseu. Se cuvine să fie stăpânite și sunetele vocii, căci de ce putere a gâtlejului ar fi nevoie, dacă rugăciunea ne-ar fi ascultată după tăria glasului? Dumnezeu nu ascultă glasul, ci inima, pe care o și vede.
(…)
Privitor la timpul rugăciunii nu va fi de prisos să ținem seamă și de cele câteva ore, vorbesc despre acestea comune, care împart timpul zilei: a treia, a șasea și a noua, pe care le găsim consemnate în Sfânta Scriptură ca ore deosebite. În a treia Sfântul Duh s-a revărsat pentru prima dată asupra discipolilor adunați. Petru, în ziua în care pe acel vas a avut viziunea întregii comunități, în ora a șasea s-a urcat pentru rugăciune în partea de sus a corabiei. Tot el, împreună cu Ioan, mergea în ora a noua la templu, unde a redat sănătatea unui paralitic. Deși acestea se rețin cu ușurință, fără întărirea vreunei porunci, este bine totuși să se stabilească o oarecare regulă, care să amintească datoria rugăciunii și care, ca și printr-o lege scrisă, să întoarcă de la treburi personale la sarcina rugăciunii, încât, precum citim că a fost observat și de Daniel din învățătura lui Israel, să nu ne rugăm mai puțin de trei ori pe zi, datori fiind celor trei: Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. Aceasta în afară de rugăciunile obișnuite, pe care suntem datori să le facem la începutul zilei și al nopții, fără vreun sfat de la cineva. Dar se cade să nu mâncăm și să nu ne îmbăiem înainte de a face cu credință rugăciunea. Hrana și înviorarea spiritului trebuie socotite înaintea celor ale trupului, fiindcă cele cerești sunt înaintea celor pământești.
(…)
Noi suntem adevărații adoratori și adevărații preoți, care, rugându-ne în duh, sacrificăm în duh rugăciunea noastră către Dumnezeu, ca jertfă proprie și bineprimită, pe care de bună seamă a cerut-o, pe care Și-a prevăzut-o. Această rugăciune, dăruită din toată inima, hrănită cu credința noastră, îngrijită prin adevăr, întreagă prin nevinovăție, curată prin castitate, agapă înfrumusețată cu podoaba faptelor bune, această rugăciune suntem datori s-o înălțăm, între psalmi și imnuri, la altarul lui Dumnezeu, ea având a dobândi pentru noi toate de la Dumnezeu.
(…)
Numai rugăciunea este cea care înduplecă pe Dumnezeu. Hristos a voit ca ea să nu săvârșească nimic rău, i-a dat toată puterea de a face bine. Astfel, nimic nu știe altceva decât să cheme înapoi de pe drumul morții sufletele celor decedați, să întărească pe cei slabi, să vindece pe cei bolnavi, să-i izbăvească pe cei apucați de demoni, să deschidă porțile închisorilor, să dezlege lanțurile celor nevinovați. Ea spală păcatele, alungă ispitele, potolește persecuțiile, mângâie pe cei deprimați, laudă pe cei mărinimoși, conduce pe cei ce călătoresc, liniștește valurile, îi înspăimântă pe tâlhari, hrănește pe cei săraci, îndrumă pe cei bogați, ridică pe cei căzuți, sprijină pe cei ce se poticnesc, îi susține pe cei în picioare. Rugăciunea este fortăreața credinței, arma noastră de atac și de apărare împotriva dușmanului care ne pândește pretutindeni. De aceea să nu fim niciodată neînarmați. Să nu uităm paza de zi și straja de noapte. Să păzim sub armele rugăciunii steagul Împăratului nostru, să așteptăm, rugându-ne, trâmbița îngerului. Se roagă toți îngerii, se roagă toată creatura, se roagă turmele și fiarele și-și pleacă genunchii, când ies din staule și din peșteri privesc cu fața neliniștită spre cer tremurându-le răsuflarea, după obiceiul lor. Și păsările, când se trezesc dimineața, se înalță spre cer și în loc de mâini întind aripile în cruce și spun ceva ce pare a rugăciune. Ce se poate spune mai mult despre foloasele rugăciunii? S-a rugat chiar Domnul, căruia în vecii vecilor îi sunt mărirea și puterea.
(Tertulian, tratatul Despre rugăciune, PSB vol. 3, Apologeții de limbă latină, trad. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papodopol, David Popescu, București, 1981)