
„Mulți creștini sunt prinși în capcană. Răniți de prieteni, rude și chiar de membri ai comunității creștine, ei stau în spatele unor ziduri de animozitate și mânie adânc înrădăcinată. Diavolul, fiind într-o continuă căutare a unui avantaj în războiul lui împotriva oamenilor lui Dumnezeu, îi imobilizează pe mulți, făcându-i să aștepte iluzoria zi când nedreptățile vor fi îndreptate, iar ei vor fi răzbunați. Până atunci, nu sunt interesați de reconciliere și iertare.” Cu aceste cuvinte își începe Erwin W. Lutzer cartea intitulată Când ți s-a greșit: cum să ajungi de la amărăciune la iertare (Casa Cărții, Oradea, 2011).
Toți am ofensat și am fost ofensați. Paradoxal, a doua variantă ne doare mai mult. Nu ne întristăm iremediabil când noi am ofensat, însă ne simțim deplorabil când noi înșine am fost obiectul ofensei celorlalți. Și cum viața e compusă din relații, prilejurile de supărare sunt omniprezente. Nu de puține ori suntem persiflați, nedreptățiți, admolestați. Oameni din anturajul nostru sau trecătorii de prin viețile noastre își permit lucruri grave, care ne afectează emoțional. Reacționăm sau nu, după caz, dar nici asta nu ne mulțumește deplin. Inima ne rămâne grea, încărcată de resentimente și dor de răzbunare. De cele mai multe ori, în loc să pornim pe drumul ascendent al iertării, apucăm pe celălalt, al răzbunării.
Erwin Lutzer, cunoscut publicului evanghelic român, își invită cititorul la un exercițiu de sinceritate. Ni se cere să ieșim din faza de negere, din tendința noastră de a fugi de realitate și să facem pași concreți spre vindecare. Rugăciunea și lectura Scripturii ne sunt aliați de nădejde în această bătălie cu noi înșine, la fel ca bunul sfat al celor înțelepți. Trebuie doar ca voința să ne fie direcționată corect și orgoliul să fie domolit. Pentru că, întotdeauna, a acorda cuiva iertare este un gest de smerenie și pocăință.
Pentru a ne convinge de omniprezența fenomenului, autorul aduce înaintea noastră exemple de tot felul: Cain și Abel; Esau și Iacov; Saul și David. Situații conflictuale dramaticce, consumate în spectrul familiei, încrâncenări care ne slujesc drept pilde astăzi. La acestea se adaugă litigiile corintenilor (1Cor. 6), rezolvate în mod rușinos în tribunalele laice. Apostolul Pavel, oripilat, reacționează cât se poate de vehement. Și, apoteotic, întreaga concluzie este dominată de figura lui Iosif care, cu atâta delicatețe, își primește frații trădători înapoi. Acolo unde inima este bună, gata să ierte și să asume, totul se termină cu bine.
Scrisă bine și pe înțelesul oricui, lucrarea lui Lutzer este o lectură obligatorie. Orice adult are nevoie să știe ce și cum. Toți trebuie să învățăm că de obicei impulsurile nu lucrează cinstirea lui Dumnezeu. A-l dezlega pe cel care ți-a greșit – chiar dacă nu se schimbă niciodată – ține de o igienă a sufletului. Cu cât amâi mai mult să faci curățenie, cu atât trăiești mai mult în mizerie. Considerați această carte ca o întâlnire cu un mentor înțelept, gata să sfătuiască și să se roage.