Ce zi fericită! Era 14 octombrie 1906 când Octavian Goga și-a unit destinul cu Hortensia Cosma. El – om de cultură de maximă notorietate, ea – fiică a celui mai de vază român transilvănean, Partenie Cosma. Totul părea desprins din poveste, iar apropiații erau în culmea bucuriei. Cei doi reprezentau, sub toate aspectele, cuplul ideal. Oricine îi privea putea observa o combinație fericită de noblețe și delicatețe, de grație și rigoare. Poetul i-a dăruit Hortensiei – lui Tani, cum o alinta – poezia O rază, cu dedicația: Miresei mele… Nunta s-a organizat la Sibiu dar, prin grandoarea evenimentului a căpătat proporții naționale. Elitele vremii au contemplat îndelung acest cuplu deopotrivă minunat și ilustru.
Cum era de așteptat, cei doi și-au dorit un copil. Aveau toate motivele să se imagineze părinți și să viseze la un moștenitor pe măsură. Hortensia a rămas însărcinat și a născut nu un copil, ci doi. Doamna Goga aducea pe lume gemeni… însă fără viață. Nu un moștenitor se stingea în prima zi de viață, ci amândoi. Nori grei se adunau deasupra acestui cămin fericit, iar încercarea se va dovedi prea grea.
Timpul însă cicatrizează rănile. Se încurajau cum puteau cei doi soți și, evident, se ajutau și cu bunăvoința prietenilor. Printre aceștia se număra o bună prietenă de-a Hortensiei, Veturia Triteanu. Fiică de preot, ea însăși căsătorită cu o față bisericească, n-a contenit în a-și folosi farmecele. Profitând de relația privilegiată ce-o avea cu familia, a început să-l seducă pe Octavian. Unii cred că a fost și un șantaj emoțional la mijloc. Se prea poate ca Veturia să-l fi informat greșit pe poet că poartă în pântece copilul lor, iar după ce planul a izbutit să-i spună, de fapt, adevărul. În fine, cu sau fără șantaj, Goga a fost slab. A cedat în fața dexterităților tipic feminine ale Veturiei, la început a avut cu ea o relație tăinuită, iar apoi s-a despărțit definitiv de Hortensia.
Se surseseră 14 ani de viață conjugală. Între timp, ambii soți dobândiseră o bună prestanță socială. Căsnicia lor părea inviolabilă, iar simpatia de care se bucurau atingea cote maxime. În afara dramei amintite, nimic nu părea să umbrească seninul vieții lor. Era ca-n Eden înainte de apariția șarpelui, adică o bucurie și-un entuziasm de scurtă durată. Uneltirile experimentatei artiste (Veturia), lipsa de scrupule și tupeul vecin cu mania, au transformat o frumoasă poveste de dragoste într-o ruină.
Cât de nociv e păcatul! Cât de dulce este infidelitatea pentru un bărbat care are doar funcție, cultură și farmec. Și cât de mizeră e viața pentru o femeie care-și urmărește interesele, oricât de meschine ar fi acestea. Tot ce a urmat după aceea nu mai are nicio relevanță în plan moral. Un legământ fusese călcat în picioare și inima unei femei trădate a început să sângere. E o agonie de care nu se va lecui toată viața, o înfrângere care întunecă bolta și răpește orice speranță. O lecție ilustră care trebuie cunoscută și din care să învățăm cele cuvenite.