„Dragul meu tată” (3)

D

Continuare de AICI și AICI:

În tot ce am scris, am scris despre tine; tot ce am făcut acolo, în scris, până la urmă, a fost să mă plâng pentru că nu am putut plânge pe umărul tău. Îmi luam un îndelung rămas bun și întârziam pe umărul tău… Dar cât de puțin a contat asta! Și n-ar fi meritat să vorbesc despre lucrurile astea dacă nu era chiar parte din vițaa mea, căci altfel ar fi trecut neobservate; ele mi-au decis întreaga copilărie, m-au hăituit toată viața, mai târziu s-au transformat în speranță, iar mult mai târziu în disperare, urmărindu-mi – sub forma chipului tău – până și cele mai mărunte decizii.

(Scrisoarea adresată de Franz Kafka tatălui său în noiembrie 1919,

despre care se crede că n-ar fi ajuns niciodată în mâinile acestuia)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.