Douglas – colegul lui Iov

D

Îmi recunosc o anumită slăbiciune pentru Philip Yancey. I-am citit cărțile în ordinea în care s-au tradus în românește, dar am lecturat și fragmente îl versiuni originale. Dacă alți scriitori americani fac o psihologizare nesfârșită a personajelor biblice, Yancey face mai mult decât atât. Omul acesta face dovada unor solide lecturi și a unei acuități intelectuale remarcabile. Găsindu-și mereu în Scriptură puncte de sprijin, autorul nu se trage înapoi de la aproape orice subiect. Discută, printre altele, chiar și tema suferinței; iar în accepțiunea mea această temă este marea provocare. Nu patinează facil pe clișee deja consumate, nu se entuziasmează înaintea oricărui lucru. Și, mai mult, intuiesc la el o spiritualitate de înalt nivel.

Cartea Biserica – frustrare și împlinire este bunăoară o invitație la a merge la biserică. Nu-mi propun aici s-o recenzez (poate altcândva), doar să punctez o remarcă. La un moment dat, Yancey povestește despre un priten de-al său pe nume Douglas. Autorul îl consideră foarte apropiat de Iov al Bibliei, datorită multor încercări prin care a trecut. I-a și luat de altfel un interviu pentru Dezamăgit de Dumnezeu, un interviu care subliniază încrederea pe care cel în cauză o are în providența divină. Iată pe scurt povestea acestui Iov contemporan.

După o viață obișnuită, Douglas intră în slujirea creștină. Își alege o formă de slujire destul de dificilă, într-un oraș destul de rezistent la Evanghelie. Chiar în acest moment important din viața lui, totul parcă se prăbușește. Finanțele organizației respective s-au epuizat, soția i s-a îmbolnăvit de cancer, iar un șofer beat îi accidentează mașina. În urma cumplitului accident el și fiica lui (de doar 12 ani) sunt răniți grav. La scurt timp după aceea, pe când se afla încă în convalescență, îi moare soția.

O avalanșă de drame care se succed ca într-un film fără happy end. Și totuși, intervievat de Yancey, Douglas avea să declare:

Am învățat cu mult timp în urmă, și mai ales prin aceste tragedii, să nu-L confund pe Dumnezeu cu viața mea. Eu nu sunt un stoic. Sunt supărat din cauza aceea ce mi s-a întâmplat la fel de tare ca oricine altcineva. Mă simt îndreptățit să blestem nedreptatea vieții și să-mi exprim toată tristețea și furia. Dar cred că și Dumnezeu are aceeași părere ca și mine despre accident, este supărat și furios. Eu nu-L învinovățesc pe El pentru ceea ce mi s-a întâmplat.

Am învățat să privesc dincolo de realitatea fizică a aceste lumi la realitatea spirituală. Noi avem tendința de a gândi: Viața ar trebui să fie dreaptă pentru că Dumnezeu este drept. Dar Dumnezeu nu este viața. Dacă stabilim o relație cu Dumnezeu aparte de circumstanțele vieții, atunci vom avea puterea de a ne ține de ceva când realitățile fizice se prăbușesc. Putem învăța să ne încredem în Dumnezeu în ciuda tuturor nedreptăților vieții.

Să privim, așadar, dincolo de realitatea fizică și să ne ancorăm într-o relație profundă cu Dumnezeu. Față în față cu suferința a te certa cu Dumnezeu este cel mai nesăbuit lucru cu putință.

comentarii

  • Citesc cartea UN PAS MAI DEPARTE de Joni Eareckson Tada şi la un moment dat,se referă la povestea unei nobile franţuzoaice numită Madam Guyon,arestată în 1688 timp de zece ani,acuzată pe nedrept de erezie,vrăjitorie şi aduter.În timpul acestor ani a scris următoarea poezie care m-a tulbutar şi pe mine,dar mi-a redat curajul să privesc cu încredere în Dumnezeu,cînd trbuie să înfrunt, apele zbuciumate,care vin peste sufletul meu.

    Sunt o mică pasăre
    Alungată din câmpiile de aer
    Stau si cânt în colivia mea
    Lui,celui care m-a adus aici;
    Prizonierului trebuie să-i placă,
    Pentru că,Dumnezeul meu,Ţie îţi place.

    Nu am altceva de făcut;
    Cânt toată ziua;
    Şi Cel căruia doresc să-i fiu pe plac,
    Ascultă cântecul meu:
    M-a prins şi mi-a legat aripa rătăcitoare,
    Dar se apleacă totuşi să-mi asculte cântul.

    Colivia mă înconjoară;
    Nu pot zbura afară;
    dar deşi aripa mea este legată,
    Inima mea este liberă;
    Zidurile în chisorii nu pot stăpâni
    Zborul,libertatea sufletului.

    O,este bine sâ te avânţi
    Deasupra acestor zăvoare şi zăbrele,
    Câtre Cel al cîrui scop îl ador
    Şi a cărui pruvidenţă o iubesc;
    Şi în voia Ta puternică găsesc
    Bucuria,librtatea cugetului.

    Adorarea scopului,iubitra providenţei,bucuria voii Lui,…..sunt cuvinte celeste,care îmi aduc aminte de dotinţa psalmistului „Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă…..”

  • Asupra biografiei lui Madame Guyon planează o sumedenie de suspiciuni. Mișcarea penticostală o vede chiar ca o precursoare, deși unii nu sunt de acord cu varianta.
    Ar fi interesant de sondat subiectul. Multumesc de sugestia indirectă.
    (Poezia e intr-adevăr emoționantă)

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.