Ne obișnuisem cu el. Câteva sute de zile nu sunt de ici de colo. Cu bune, cu rele, ni-l asumasem. Era al nostru în egală măsură pe cât eram și noi a lui. Dar acum, iată, ne părăsește. 2012 își face bagajele și, în seara asta, se duce pe un drum ireversibil. Alți ani vor veni, dar niciodată 2012. Ireversibilitatea timpului este o temă ce ne atinge în mod direct la cumpăna dintre ani. Această scurgere dă măsura trecerii noastre prin lume.
Oricât de tiptil ar pleca, peste câteva ore 2012 va fi doar amintire. Discreția cu care anii pleacă, rând pe rând, mă uimește tot mai mult. Fără larmă, implacabil și dezinvolt, anul cel vechi trece în istorie, iar cel nou se furișează discret în viața noastră. Este ca o predare-preluare de ștafetă. Relația dintre ei pare a fi o parabolă a relațiilor noastre. Precum anii, și noi ne succedem generații (vorba lui Eminescu) și chiar putem fi minunați. Felul în care intrăm în scenă, felul în care ieșim, ar trebui să ne facă speciali.
Acum, înainte să încheiem acest an, aș dori să privim spre Dumnezeul istoriei. El este mai mare decât anii noștri, oricâți ar fi. Trăgând cu ochiul spre lunile ce-au trecut, m-aș bucura să-L putem vedea pe Dumnezeu în cel mai mic detaliu. Mai presus de bucurii și necazuri, mai presus de banalități și lucruri frapante, aș vrea să admirăm prezența Lui. Zi după zi, Domnul ne-a fost alături într-un mod personal. Merită să-I spunem un mare MULȚUMESC! Să pășim în celălalt an așa cum se cuvine, cu demnitate și mulțumire.